Вы здесь

Mexic, ţara unde jurnaliştii poartă veste anti-glonţ

18 сентября 2014
1790 просмотров
Potrivit Freedom House, Mexic este una dintre ţările cu cele mai mari riscuri de a practica jurnalismul. Campania Emblema de prensa a clasat Mexicul pe poziţia a patra în topul ţărilor cu cei mai mulţi jurnalişti omorâţi. Iar World Press Freedom index 2014, elaborat de Reporters without Borders, a acordat acestei ţări locul 152 din 180 de state, situînd-o între Republica Democrată Congo şi Irak.

Din 2011, Mexic este evaluată anual de Freedom House ca ţară în care nu există presă liberă,  în principal din cauza violenţelor permanente împotriva jurnaliştilor, care rămân nepedepsite.  Ultimul raport al Freedom House referitor la libertatea presei arată că 76 de jurnalişti au fost omorâţi între anii 2000 - 2013, iar alţi 16 au fost daţi dispăruţi, începând  cu 2003.

Veracruz, Morelos, Sonora, Chihuahua, Coahuila, Nuevo León şi Tamaulipas sunt regiunile unde şi-au pierdut viaţa cei mai mulţi jurnalişti. Statul Veracruz, în care au fost ucişi nouă jurnalişti şi au dispărut alţi doi, intră în top zece cele mai prost famate locuri din lume pentru reprezentanţii acestei bresle.

Potrivit Reporters without borders, gruparea de traficanţi de droguri, numită Los Zetas este principala responsabilă de violenţele care au transformat Mexicul în ţara cea mai periculoasă pentru jurnalişti de pe continentul american.

Victima cea mai recentă a fost Victor Perez, de la revista Sucesos, împuşcat pe 2 septembrie în faţa casei sale, în statul Chihuahua, la hotarul Nordic al Mexicului. Cu doar două săptămâni mai devreme, pe 13 august, şi-a pierdut viaţa în condiţii misterioase Adrian Gaona Belmonte, care lucra pentru postul de radio La Caliente în Reynosa, statul Tamaulipas. Victimei i-au fost sustrase actele de identitate, iar familia a trebuit să îi identifice trupul. Poliţia încă nu are indicii referitor la identitatea ucigaşului şi la motivele pe care le-a avut pentru a săvârşi omorul.

Recent a fost lansată o pagină web, intitulată sugestiv Periodistas en riesgounde bloggerii, fotografii şi jurnaliştii pot să înregistreze atacurile pe care le-au suferit şi să formeze o reţea profesională.  

Găsiţi AICI lista jurnaliştilor omorâţi în Mexic.

Autor:Ruben Pulido (Spania), voluntar la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)

În foto: Gruparea de traficanţi de droguri Los Zetas, care, potrivit Reporters without borders, este principala responsabilă de violenţele care au transformat Mexicul în ţara cea mai periculoasă pentru jurnalişti de pe continentul american.

Sursa foto: http://en.rsf.org/