Вы здесь

Putin extinde propaganda rusă în lume

20 октября 2014
1977 просмотров
Conform ziarului „The Moscow Times”, bugetul de stat al Rusiei include o majorare de 41% pentru Russia Today (RT), rețea de televiziune ce difuzează în întreaga lume în mai multe limbi. Bugetul rețelei Rossiya Segodnya (Russia Today) urmează să crească de trei ori.

Conform publicației „Der Spiegel”, din 2005, guvernul rus a majorat bugetul anual al canalului mai mult de zece ori, de la 30 milioane dolari (22,6 milioane euro) până la peste 300 milioane dolari. Bugetul Russia Today acoperă salariile a 2500 angajați și contractori în toată lumea, o sută doar în Washington. Și canalul nu are de ce să se teamă de o eventuală reducere a bugetului - Putin a emis un decret prin care ministrului finanțelor i se interzice să întreprindă asemenea măsuri.

Analiștii susțin că această majorare se datorează hotărârii preşedintelui rus de a  extinde propaganda rusă în lume.

De fapt, conform unui studiu al Comisiei Europene, RT în versiune engleză este unul dintre cele mai populare canale internaționale din Europa, împreună cu BBC și CNN International. În 2013, RT a devenit primul site de știri care a obținut un miliard de vizionări în Youtube.
Versiunile spaniolă și arabă a RT au programe proprii. RT versiunea spaniolă a fost lansat în 2009. Canalul are oficii de corespondenți la Miami, Madrid, Caracas, Buenos Aires și Havana.

În timpul vizitei lui Vladimir Putin în Argentina la 12 iulie 2014, Putin și fosta președintă a Argentinei, Cristina Fernández de Kirchner, au anunțat că RT va fi disponibil în televiziunea publică 24 de ore din 24. Canalul s-a deschis pe 9 octombrie.

În prezent, Putin are în plan sporirea influenței prin crearea canalelor francez și german.

Conform Reporterilor fără Frontiere (Reporters without Borders), Federația Rusă se află pe locul 149 din 180 de țări în Indicele Libertății Presei pentru 2014.

Conform Freedom House, presa din Rusia are statutul neliberă, iar Internetul - parțial liber.
 

Sursa foto: http://cdn3.spiegel.de