Conform Indicelui Libertății Presei 2014, Brazilia ocupă locuri din ce în ce mai rele din an în an (la moment, deține locul 111, cu trei poziții mai jos față de anul 2013 și cu 12 - comparativ cu 2012). Aceasta ar fi una din problemele principale ale sistemului mass-media brazilian, care nu s-a schimbat prea mult după dictatura militară. Doar zece familii controlează presa audiovizuală, iar țara este afectată de fenomenul așa-numit al „coloneilor” politicieni, guvernatori sau parlamentari care au în proprietate statul pe care îl reprezintă. Ei dețin sau controlează posturile de radio și ziarele locale și deseori apelează la instanțe de judecată pentru ordine de cenzură împotriva instituțiilor media și a jurnaliștilor.
Problema s-a agravat în timpul protestelor din 2013 și 2014, când circa 100 de jurnaliști au devenit victime ale violențelor, majoritatea din partea ofițerilor de poliție. De asemenea, lipsa pluralismului mass-media a fost una din reclamațiile principale ale demonstranților. După cum a spus Rousseff, în sistem există „relații asimetrice”. Prin urmare, intenția noului guvern este de a controla aspectele economice ale mass-media pentru a „încuraja pluralismul fără a înfluența conținutul editorial”.
Sursa foto: REUTERS