Вы здесь

CJI oferă consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor media

Departamentul Politici şi Legislaţie Media al Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) oferă gratuit consultații juridice pentru jurnaliști și organizațiile mass-media din Republica Moldova. Consultațiile sunt disponibile pe domeniul legislației mass-media, drepturilor și obligațiilor jurnaliștilor. Problemele abordate sunt, în special: apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale, dreptul la libertatea de exprimare, accesul la informație, dreptul la viața privată, statutul juridic al organizațiilor mass-media, publicitate, dreptul de autor. Consultațiile se oferă atât telefonic, cât și la sediul CJI sau prin e-mail. 

Astfel, CJI își propune să contribuie la identificarea și soluționarea problemelor juridice ale organizațiilor mass-media.
 
Dacă aveți nevoie de o  consultație pe problemele legislației mass-media din Republica Moldova, puteți contacta Departamentul Politici şi Legislaţie Media al CJI.
 
Contacte:
mun. Chișinău, str. Șciusev nr. 53, MD-2012
tel: (+373 22) 227 539, 213 652
fax: (+373 22)226 681
e-mail: mlu@ijc.md
 
Consultațiile juridice gratuite sunt oferite în cadrul proiectului „Fortificarea cadrului legislativ în domeniul mass-media în Republica Moldova”, implementat de CJI cu suportul financiar al Civil Rights Defenders, Suedia.