Вы здесь

Cărţi din domeniul comunicării lansate la Târgul Internațional Gaudeamus

24 ноября 2014
1536 просмотров
Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care s-a încheiat duminică, 23 noiembrie, la Bucureşti, a oferit  vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria manifestării, remarcă presa din România. Între acestea, se numără şi două lansări de carte ce ţin de domeniul mass media - Dicționarul enciclopedic de comunicare și termeni asociați (coordonator Marian Petcu, editura C.H. Beck) și Gender, Mass media, Representations (coordonator Daniela Rovența-Frumușani, Editura Universității din București).
 
”Dicționarul enciclopedic de comunicare și termeni asociați este prima lucrare de acest tip în România”, menţionează site-ul universitar www.media.unibuc.ro, cu referire la eveniment. Ideea unui dicţionar de termeni din zona comunicării a prins contur în anul 1997 şi se concretizează în 2014, după mulţi ani de cercetare şi perseverenţă. Dicţionarul în cifre a fost realizat de 50 specialişti, în lucrare  fiind reprezentate 22 de universităţi, două institute de cercetare, precum şi instituţii mass media din opt ţări. Cartea, conţine aproximativ 800 de concepte/termeni şi citează peste 1.500 de surse bibliografice.
 
Celălalt volum, Gender, mass-media, representations, publicat la Editura Universității din București, conține o serie de articole elaborate de nouă autori pe tema studiilor de gen. Cartea analizează, în două secțiuni, imaginea femeilor în media ficționale și factuale, precum și structura genului și relațiile de putere din interiorul organizațiilor. Cercetarea relevă importanța mass-media în creșterea vizibilității rolului femeilor în familie, societate, viața profesională și arată că, în ciuda progreselor recente, prejudecățile de gen încă există.
 
În cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus au fost prezenţi mai mulţi autori de notorietate  - Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia, Haruki Murakami, Orhan Pamuk. Printre noutăţile editoriale de la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, ediţia 2014, este şi volumul autobiografic al Preşedintelui ales al României, Klaus Iohannis.

Sursa foto: http://storage0.dms.mpinteractiv.ro