Вы здесь

O ediție print falsă a cotidianului online Українська правда critică aderarea Ucrainei la UE

05 сентября 2013
1733 просмотра

Clone ale ziarului online au apărut în variantă print în diverse zone ale Ucrainei, precum Herson, Ivano-Frankovsk, Poltava și Kremenciug. Scopul acestora a fost să prevină semnarea Acordului de asociere dintre Ucraina și Uniunea Europeană, potrivit EaP Media Freedom Watch. Clonele printate au folosit același font ca și site-ul, o primă pagină structurată similar și logoul publicației.

Potrivit datelor inițiale, tirajul ziarului fals a fost imens - aproximativ un milion de copii. Subiectul principal dezbătut de acesta este deținerea instituțiilor media de către oligarhi. Originea ediției print este însă evidențiată în articolul "Puterea și opoziția nu lucrează în interesul țării", semnat de Viktor Medvedchuk. Acesta este fostul șef al administrației prezidențiale ucrainene din timpul fostului președinte Leonid Kuchma și este cumătrul lui Vladimir Putin (cel din urmă i-a botezat fata).

În prezent, Medvedchuk este liderul organizației "Alegerea Ucrainei" și conduce o campanie foarte activă de prevenire a semnării Acordului de asociere între Ucraina și UE, promovând în același timp adrearea Ucrainei la Uniunea Vamală a Rusiei, Belarusului și Kazahstanului.

Medvedchuk și organizația sa sunt, de asemenea, menționați într-un articol publicat de ziarul Zerkalo Nedeli, intitulat "Un set de măsuri pentru a implica Ucraina în procesul de integrare eurasiatică". Una din prioritățile descrise în text este o campanie de informare TV, care se poate realiza prin "presiunea Kremlinului asupra oligarhilor ucraineni ce dețin instituții media importante".

Într-o declarație din partea Українська правда, conducerea site-ului a cerut ca poliția să intervină în acest caz și să pedepsească vinovații.

sursa foto: http://www.pravda.com.ua/