6 Jun 2016
СМИ, о которых идет речь:
Portalul ProTV.md a publicat luni, 6 iunie, o știre cu titlul: „Accident spectaculos la Ciocana. Un șofer a făcut praf un magazin alimentar după ce a intrat cu mașina în el: imediat după impact a coborât din mașina si a luat-o la fuga – VIDEO”.
Dicționarul explicativ al limbii române are următoarea explicație pentru cuvântul spectaculos: „Care atrage privirile, care impresionează prin aspectul plăcut, prin strălucire; impresionant, spectacular”. Iar pentru cuvântul accident: „eveniment fortuit, imprevizibil, care împiedică mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea)”. Prin urmare, expresia „accident spectaculos” este folosită în titlu necorespunzător.
„Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști” are câteva recomandări cu privire la titluri: „Vom crea titluri clare, fără ambiguități; „Vom reda faptele fără a exagera”; „Vom da, pur și simplu, informația: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanțări”; „Titlurile trebuie să prindă esența problemei prin câteva cuvinte cheie bine alese”.