22.12.08/ Data de 1 ianuarie 2011 trebuie să fie termenul-limită pentru existenţa unor publicaţii periodice de stat, a declarat Eugeniu Rîbca, expert - jurist al Asociaţiei Presei Independente (API), în cadrul şedinţei Clubului de presă cu genericul „Deetatizarea presei scrise din R. Moldova”, care s-a desfaşurat vineri, 19 decembrie 2008.
În cadrul API se lucrează asupra unui proiect de lege privind deetatizarea presei scrise din R. Moldova. Scopul procesului de deetatizare este garantarea libertăţii de exprimare şi a accesului la informaţie în R. Moldova.
Potrivit autorilor, în acest proiect de lege se vor propune mai multe modalităţi prin care o publicaţie de stat poate fi reorganizată, şi anume: reorganizarea în “monitoare oficiale”, în care vor putea fi publicate actele normative ale autorităţilor; reorganizarea prin privatizare, precum şi lichidarea unor publicaţii periodice. În opinia lui Eugeniu Rîbca, cea mai potrivită modalitate de reorganizare a mass-media de stat ar fi pivatizarea în rezultatul unor concursuri investiţionale în bază de proiecte individuale, iar o condiţie obligatorie pentru participarea la un astfel de concurs ar trebui sa fie suma de 200 de mii de lei, pe care potenţialul investitor ar trebui s-o depună într-o bancă ca garanţie a ulterioarelor investiţii în publicaţia periodică.
Juristul Eugeniu Rîbca pledează pentru întocmirea şi publicarea unei liste a presei scrise finanţate de stat, în care să fie incluse şi publicaţii electronice. „Tot ce nu va fi inclus in acest registru până la 1 ianuarie 2011, urmează să fie lichidat”, consideră Eugeniu Rîbca.
“Eu voi pleda pentru stabilirea unei date fixe după care să nu mai poată apărea publicaţii periodice de stat”, a mai adăugat Rîbca.
Potrivit declaraţiei directorului executiv al API, Petru Macovei, proiectul de lege privind deetatizarea presei scrise din R. Moldova urmează să fie supus unor dezbateri publice.
Preşedinta Asociaţiei Juriştilor Media din Ucraina, Tatiana Kotiujinskaia, s-a referit la experienţa ţării vecine în materie de deetatizare a mass-media. Potrivit Tatianei Kotiujinskaia, Guvernul de la Kiev şi-a luat, în 2005, un angajament în acest sens faţă de Consiliul Europei. “Ucraina vrea foarte mult să devină stat-membru al UE şi din acest motiv respectă recomandările Consiliului Europei”, a mai declarat Kotiujinskaia.
Această şedinţă a Clubului de presă a fost organizată de Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Presei Independente şi Comitetul pentru Libertatea Presei cu susţinerea financiară a Fondului Global pentru Prevenirea Conflictelor al Guvernului Marii Britanii.