You are here

CIJ a desfasurat un program de consultanta pentru mass-media din Gagauz-Yeri

30 December 2008
609 reads

15.12.08/ În perioada 6 octombrie – 13 decembrie 2008, Centrul Independent de Jurnalism (CIJ) a desfăşurat un amplu program de instruire şi consultanţă pentru mass-media din unitatea teritorial-administrativă Gagauz-Yeri (UTAG).

Programul de instruire şi consultanţă a fost ţinut de către experţii Nicolae Sanduleac (directorul publicaţiei „Unghiul” din Ungheni), Veaceslav Perunov (directorul săptămânalului „SP” din Bălţi), Rodica Deleu (directorul comercial al ziarului „Gazeta” din Bălti) şi Iulia Vinokur (directorul postului regional de televiziune „TV-4” din or. Ternopol, Ucraina, instructor de jurnalism).  

Printre beneficiarii acestui program au fost angajaţii ziarelor “Panorama” din Vulcăneşti, “Vesti Gagauzii” şi “Edinaia Gagauzia” din Comrat, “Express Aiin Aciic” şi „Znamia” din Ceadâr-Lunga, precum şi ai posturilor TV “Teleradio Gagauzia”, „Eni Ai”, „Ildîz TV” şi „ATV” din Comrat. 

Experţii au răspuns la diverse întrebări ce ţin de managementul unei instituţii de presă, atragerea personalului calificat, vânzările eficiente de publicitate, acumularea resurselor financiare, specificul contabilităţii pentru mass-media, conţinutul şi designul unei publicaţii periodice şi a unei pagini web, difuzarea presei periodice, sporirea tirajelor, sporirea calităţii emisiunilor radio şi TV de interes comunitar, avantajele şi dezavantajele unui instituţii audiovizuale regionale, grila de emisie şi genurile jurnalistice, promovarea mass-media locale, planificarea activităţilor zilnice, problema finanţării şi sponsorizărilor în mass-media etc.

Acest program de instruire şi consultanţă este parte componentă a proiectului "Perspectivele creării mass-media profesioniste şi rentabile în UTA Gagauz-Yeri", care este implementat de către CIJ în perioada iulie – decembrie 2008 cu susţinerea financiară a Misiunii OSCE în Moldova şi a Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia.