22 Dec 2016
Media institutions:
Camerele video au surprins, iar posturile TV din întreaga lume au preluat, în seara de 19 decembrie, momentul asasinării ambasadorului Rusiei la Ankara, Andrei Karlov, în timp ce acesta ținea un discurs la deschiderea unei expoziții de fotografie. Oficialul rus a fost împușcat mortal din spate de către un individ înarmat, care făcuse parte din efectivul de pază al Ambasadei Federației Ruse.
Secvențele șocante, care au surprins moartea diplomatului rus, au fost difuzate pe larg și de presa din Republica Moldova. Aceasta, deși conținutul imaginilor era unul explicit de violență, cadavrul ce zăcea pe podea nu a fost blurat, iar pe fundal se aud focuri de armă. Mai mult, cu mici excepții, posturile TV nu s-au îngrijit cel puțin să-și avertizeze telespectatorii că „urmează imagini șocante, care vă pot afecta emoțional”, cum se face în mod normal în astfel de cazuri.
În acest context, menționăm că „Ghidul de stil cu norme etice pentru jurnaliști” recomandă să evităm imaginile șocante. „Vom evita publicarea fotografiilor sângeroase de la un accident grav sau de la locul unei crime”. La fel, „în cazul cadavrelor ce nimeresc într-o poză de ansamblu, vom proteja tehnic cadavrul”.