You are here

ONG-urile de media condamnă acțiunile de intimidare a jurnalistului Vadim Șterbate

07 December 2017
1629 reads
Organizațiile de media sunt îngrijorate de amenințările și intimidările din partea unui fost lucrător al Inspectoratului de Poliție Soroca la adresa jurnalistului Vadim Șterbate. Astfel, în urma publicării de către jurnalist a unor fotografii despre parcările ilegale în orașul Soroca, în ziarul regional „Observatorul de Nord”, un fost polițist a comentat pe o rețea de socializare: „N-ai fost trăsnit la timp și acum îți ieși din minți”. 

Calificăm acest caz drept act de intimidare a jurnaliștilor. Reamintim că drepturile jurnaliștilor în R. Moldova sunt protejate prin lege. Art. 4 din Legea cu privire la libertatea de exprimare, prevede că mass-media are sarcina de a informa publicul asupra problemelor de interes public şi de a efectua, în conformitate cu responsabilităţile sale, investigaţii jurnalistice în probleme de interes public.

Potrivit art. 69 din Codul contravențional, injuria adusă în public, vorbele sau faptele care înjosesc onoarea şi demnitatea persoanei sunt pasibile de răspundere contravențională.
Totodată, Codul penal sancționează prin art. 180 prim „intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică cu amenințarea aplicării violenței fizice”.
Cerem investigarea operativă a cazului de către Ministerul Afacerilor Interne și Procuratura Generală. Solicităm ca rezultatele investigației să fie aduse la cunoștința publicului larg în cel mai scurt timp.
 
Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Asociația Telejurnaliștilor Independenți 
Centrul  ”Acces-Info”