You are here

Controverse în SUA din cauza unei legi menite să definească termenul "jurnalist"

08 October 2013
1844 reads

O propunere legislativă care a trecut de comitetul judiciar al Senatului american, numită Free Flow of Information Act (n.r. Legea Liberei Circulații a Informației) a stârnit controverse în SUA privind definirea termenului "jurnalist". Conform documentului, numai jurnaliștii remunerați și care lucrează în mod constant vor beneficia de o anumită protecție în fața legii, în vreme ce activiștii care fac investigații media, freelancerii nesalariați sau cetățenii care oferă subiecte mass-mediei (n.r. ciziten journalist) nu vor avea parte de aceste privilegii dacă proiectul legislativ este adoptat, informează JournalStar.com.

Pe de altă parte, conform editorialistului Matthew Davis de la MLive.com, primul amendament al Constituției SUA precizează că membrii Congresului nu trebuie să adopte nicio lege care să limiteze libertatea de exprimare sau cea a presei. De asemenea, James Tracy de la Activist Post a subliniat că această încercare a Senatului de a defini termenul de jurnalist stabilește un precedent periculos în ceea ce privește libera circulație a ideilor, care în ultimii ani a fost ușurată și mai mult de dezvoltarea internetului.

Totuși, senatorul democrat Dianne Feinstein a insistat ca protecția legală să se limiteze la "reporteri reali" și nu la, conform spuselor sale, "adolescenți de 17 ani cu un blog". Asupra întregii situații planează, însă, amintirile legate de WikiLeaks și analistul NSA Edward Snowden, potrivit JournalStar.com. Mulți jurnaliști cred că proiectul de lege vizează, de fapt, astfel de acțiuni de activism media menite să dezvăluie nereguli comise de conducerea țării. Totdată, Activist Post avertizează că această măsură ar putea duce la "licențierea" oficială a jurnaliștilor de către Congres, măsură care deja este aproape de implementare în Marea Britanie.

"Guvernul are intenția serioasă de a controla ce citim - doar că și noi trebuie să vrem același lucru", a scris Matthew Davis în articolul său pentru MLive. Clarence Page de la JournalStar.com a conchis și el că o legislație inteligentă trebuie să echilibreze nevoia guvernului de a păstra anumite secrete legitime cu dreptul oamenilor de a ști ce face guvernul lor. Tricia Todd de la Huffington Post a scris și ea că protecția selectivă a unor jurnaliști, și nu a jurnalismului ca întreg, este în detrimentul democrației și societății civile. Între timp, dezbaterile pe marginea proiectului de lege continuă în Congres și în societate.

sursa foto: www.flickr.com/creativecommons