You are here

Campanie de strângere de sesizări adresate CNA român după declaraţiile homofobe ale unui artist

26 November 2013
2126 reads

ONG-ul ACCEPT din România, care apără şi promovează drepturile comunității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transgender), a demarat o campanie pentru a sesiza Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la declaraţiile homofobe făcute de cântăreţul Cheloo, cunoscut drept membru al trupei Paraziții, în cadrul ediţiei de duminică a emisiunii X FACTOR difuzată pe Antena 1, informează B365.ro. Cheloo este membru al juriului X FACTOR.

În timpul emisiunii, difuzată la o oră de maximă audiență, la finalul piesei interpretate de concurentul Paolo Lagana, care a recunoscut public că este gay, Cheloo a declarat: ”Ai cântat, eu dispreţuiesc tot ceea ce eşti, ce reprezinţi, şi ţara asta te va trimite acasă, cu siguranţă”.

”Vă invităm să faceți o sesizare la CNA cu privire la atitudinea și comentariile homofobe ale lui Cheloo: http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html. Dacă pentru emisiunea "4 nunți și o provocare", care portretiza nunta a doi bărbați gay, PRO TV a primit 2.000 de plângeri din partea homofobilor, câte credeți că putem strânge noi? Împreună putem arăta că nu mai tolerăm ca mass media să perpetueze atitudini discriminatorii și pline de ură față de comunitatea LGBT”, se arată pe pagina Facebook a asociației.

De asemenea, autorul blogului Arhiblog.ro a publicat un articol preluat intens pe mediile de socializare, în care cere trustului Intact, care deține Antena 1, încetarea colaborării cu Cheloo. “Dacă mâine, Intactul nu anunță că Cheloo nu mai este jurat la X FACTOR, undeva, existențial, noi ca popor, avem o problemă”, se arată pe Arhiblog.ro.

sursa foto: www.jurnalul.ro