You are here

Kiev: Noi cazuri de amenințări și agresiuni implicând jurnaliști. Forțele de ordine trag cu gloanțe convenționale

22 January 2014
1694 reads

Ofițerii Berkut continuă să tragă în protestatari și în jurnaliști, de această dată și cu gloanțe convenționale. Un cameraman a fost rănit după ce un glonț de cauciuc i-a străpuns casca de protecție, iar un reporter al postului Espresso TV a fost agresat de ofițerii Berkut. Un alt jurnalist cunoscut, Vitalie Portnikov, a fugit din țară, iar un activist este dat dispărut. În urma escaladării violențelor din Kiev, s-au înregistrat și primele decese de la începutul protestelor – trei oameni au murit marți, doi dintre ei uciși de gloanțe. Reprezentanta OSCE pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatović, vrea să vină personal la Kiev pentru a discuta cu autoritățile.

Polițiștii continuă să tragă în jurnaliștii care transmit de la locul violențelor din Kiev, informează Media Freedom Watch. Marți dimineață, cameramanul Oleg Veremeyenko de la Skrytaya Pravda TV a fost nimerit de un glonț de cauciuc în cap. Proiectilul a trecut printr-o scândură de lemn după care bărbatul s-a ascuns, prin casca de protecție a acestuia și printr-o căciulă pe care o purta dedesubt. ”Purtam și un tricou peste geacă, cu inscripția TV Skrytaya Pravda, și aveam o cameră video pe un trepied – asta mă identifica drept jurnalist”, a explicat Veremeyenko.

Dimitro Dvoicenkov, jurnalist al postului online Espresso TV, a fost răpit și bătut de ofițerii Berkut după ce a transmis live conflictele din strada Hrushevskoho, informează Kyiv Post. Incidentul a avut loc odată cu schimbul de tură, în urma căruia un coleg de-al jurnalistului a rămas în zonă pentru a-i ține locul. Ofițerii l-au băgat pe bărbat într-o mașină și l-au dus la o destinație necunoscută, unde l-au agresat. Miercuri dimineață, el a fost eliberat.

În plus, cunoscutul jurnalist și analist politic ucrainean Vitalie Portnikov a confirmat faptul că a fugit din țară după ce a primit informații că viața i-ar fi în pericol, arată Liga.net. El a spus că are surse la Moscova care i-au confirmat faptul că este o țintă a autorităților ucrainene și că ceva grav ar urma să i se întâmple. Ulterior, trei bărbați care au intrat în bloc fără să utilizeze interfonul i-au spart apartamentul. Jurnalistul a luat acest lucru drept un semn că planul în ceea ce-l privește a fost lansat și a decis să plece fără să spună unde, dar a scris pe pagina de Facebook că este în siguranță.

În aceeași zi, cunoscutul activist și blogger Igor Luțenko a dispărut din mijlocul protestelor. Prietenii, colegii și familia l-au căutat timp de mai multe ore, însă nu au putut să-l localizeze. Pe profilul de Facebook al activistului au apărut, noaptea, informații conform cărora Luțenko ar fi în viață și fusese sechestrat de ofițeri, însă a fost apoi eliberat. Anumiți prieteni și cunoștințe ale bărbatului au declarat că postările îi aparțin într-adevăr bloggerului, însă niciunul din ei nu l-a văzut în persoană și nu a putut să dea de el la telefon. Presa ucraineană cere astfel confirmări detaliate privind faptul că Luțenko este teafăr.

"Agresiunile împotriva jurnaliștilor din Ucraina trebuie să înceteze", a declarat, miercuri, 22 ianuarie, reprezentanta OSCE pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatović, care s-a oferit să vină la Kiev pentru a discuta cu autoritățile. Ea a spus că este alarmată de faptul că, în ultimele trei zile, profesioniștii media au fost atacați de polițiști cu grenade și gloanțe de cauciuc, în unele cazuri fiind vizați în mod intenționat de ofițerii Berkut.

La momentul actual, potrivit actualizărilor live ale Kyiv Post, numărul protestatarilor este în creștere pe strada Hrushevskoho, iar ofițerii Berkut se pregătesc din nou de ofensivă. Deși Ministerul de Interne ucrainean neagă faptul că polițiștii folosesc arme de foc, procurorul general a confirmat că două dintre decesele înregistrate marți - doi bărbați de aproximativ 20-30 de ani - au fost cauzate de plăgi împușcate. Un al treilea bărbat a murit din cauza unei căzături grave, însă reporterii nu au reușit să afle mai multe detalii despre acesta.

sursa foto: news.yahoo.com