You are here

”Cel mai important este să nu-i dăm unui trol motive de a fi satisfăcut de munca sa”

25 September 2015
3165 reads
Interviu cu Alexey SIDORENKO, cercetător al blogosferei din Federația Rusă, director al portalului te-st.ru

Alexey SIDORENKO coordonează în prezent proiectul ”Incubatorul tehnologiilor sociale” (”Теплица социальных технологий”), activitate care i-a adus multe colaborări atât în Rusia, cât și în alte țări, unde este invitat să susțină lecții despre rolul tehnologiilor comunicaționale în societatea modernă. În R. Moldova,  Alexey Sidorenko a participat ca expert la primul hackathon de jurnalism civic „Puterea a cincea”, desfășurat la Chișinău în perioada 17-19 iulie 2015. Energia debordantă, spiritul activ, experiența,  dar și cunoașterea situației din blogosfera rusească au făcut ca prezența sa la acest eveniment să fie remarcată de toți participanții.

- Utilizarea blog-urilor de către companii și organizații a devenit o practică tot mai populară în ultimul timp. Ce ne puteți spune despre modul în care se dezvoltă blogosfera rusească în prezent?

- Nu pot spune că mă bucură ceea ce observ la moment, deoarece pe blogurile și pe rețelele de socializare din Rusia este prezent un volum foarte mare de propagandă. Acționează o armată întreagă de troli, formată din persoane bine plătite ca să promoveze politica pro-guvernamentală rusă, în special, în probleme legate de Ucraina, Crimeea etc. Trolii scriu articole și comentarii cu scopul precis de a manipula consumatorii de Internet, de a reorienta discuțiile pe rețelele de socializare în direcția în care le convine. Există dovezi concludente că guvernul nostru susține financiar trolii pentru a-și realiza cu ajutorul lor scopurile politice.

 - Comentariile internauților conțin adesea etichetări și expresii denigratoare, ce propagă ura și intoleranța față de anumite grupuri sociale. Cum poate fi combătut acest fenomen în media online?

- Cel mai important este să nu-i dăm unui trol motive de a fi satisfăcut de munca pentru care este remunerat. Dacă observi că o persoană insistă pe un anumit mesaj într-o discuție pe forum și nu reacționează la alte argumente, ar trebui să conștientizăm că e vorba de un trol. În asemenea situații, este recomandabil să eviți discuțiile și să accepți doar comentariile celor care reacționează argumentat la observațiile tale. Acesta ar fi primul lucru. În al doilea rând, trebuie să ai o gândire critică pentru a putea deosebi adevărul de minciună. Statul rus investește foarte multe resurse pentru dezvoltarea așa-numitor “proiecte media”, scopul cărora este de a crea și de a menține intenționat starea de confuzie în societate. De regulă, aceste proiecte media (web site-uri, portaluri informaționale) activează sub imaginea unor canale nepolitice (pot publica articole despre mașini, sport, vedete, iar  printre altele, sunt plasate organizat și materiale propagandistice. Astfel de resurse sunt foarte multe în Rusia și, din păcate, ele nu contribuie la îmbunătățirea nivelului de informare a oamenilor în societate.  

 - Dar, cum credeți, consumatorii de media își dau seama de scopul adevărat al acestor media?

- Puțini dintre ei nu se lasă manipulați și se informează din mai multe surse. De aici și rolul major pe care îl au astăzi jurnaliștii de valoare – să-și creeze un nume și, în jurul acestuia și a reputației pe care o au, să încerce să formeze opinia publică, să redea încrederea populației. În țările ex-sovietice se observă o insuficiență de oameni care, indiferent de condițiile politice, ar putea să acumuleze în jurul lor încredere. În acest sens, mi se pare că jurnaliștii ar trebui să fie anume astfel de persoane -  independente, necorupte și care nu pot fi manipulate.

 - În această vară ați participat la primul hackathon de jurnalism civic „Puterea a cincea” din Moldova, organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent și Internews. Cum credeți, astfel de evenimente ar putea consolida relația dintre presă și public?

- În calitate de expert / mentor al acestui proiect, m-am referit în prezentarea mea la tehnologiile noi pe care le-ar putea folosi jurnaliștii și reprezentanții mass-media în activitatea lor și cum le-ar putea influența acestea munca. Fie că sunt acceptate cu entuziasm de unii sau privite cu reticență de alții, noile tehnologii comunicaţionale pătrund tot mai mult în viața noastră, generând forme şi instrumente netradiționale. Mă refer aici la drone, la avioane și helicoptere de dimensiuni mici, ce permit instalarea unor camere cu senzori și pot fi utilizate în diferite cercetări. Indiferent ce fel de instrumente folosesc jurnaliștii – mai sofisticate, precum sunt dronele, ori simple, precum este microfonul – în activitatea lor trebuie să se ghideze de normele deontologice.