You are here

Mai multe organizații internaționale, membre ale IFEX, au cerut Președintelui României să investigheze cazul de filare a jurnalistului de investigație Cătălin Tolontan

15 December 2015
2417 reads
Un grup de 26 de organizații din reţeaua globală IFEX, care luptă pentru promovarea şi apărarea libertăţii de exprimare în întreaga lume, și-a exprimat îngrijorarea profundă în legătură cu operaţiunile de filare, de către persoane necunoscute, a jurnalistului de investigație Cătălin Tolontan, de la Gazeta Sporturilor (GSP) din România.
 ”Ne exprimăm speranţa că autorităţile române vor lansa o anchetă oficială, vor identifica și vor pedepsi autorii acestui grav atentat la adresa libertății presei şi democraţiei”, se spune într-un comunicat al IFEX, adresat Președintelui României Klaus Iohannis.
Jurnalistul de investigaţie Cătălin Tolontan a fost vizat de o operaţiune de filaj în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după ce echipa de jurnaliști condusă de el a publicat o investigaţie despre responsabilitatea autorităţilor (Inspectoratul General pentru Situații de Urgență - IGSU) în incidentul de la Clubul Colectiv, unde și-au pierdut viața 60 de persoane. 
”Nu este pentru prima dată când au loc operațiuni de filare a jurnaliștilor în România. În 2012, SRI a admis infiltrarea de agenți sub acoperire în redacţii, iar în septembrie 2014, un jurnalist binecunoscut a dezvăluit el însuşi că a fost agent sub acoperire al serviciului de informaţii”, se spune în comunicat.
Semnatarii fac apel către autoritățile românești să efectueze o investigare imediată, amănunţită şi imparţială a acestui caz pentru a descuraja incidente similare în viitor.
Presa din România a scris că după apariția investigației realizate de Cătălin Tolontan, conducerea ISU București a fost suspendata. De asemenea, premierul Dacian Cioloș a cerut, într-o ședință de guvern, ca șefii Inspectoratului pentru Situații de Urgență București să fie demiși și să nu mai lucreze niciodată în sistem.
Ancheta din cazul Clubului Colectiv vizează și serviciul de informații al Ministerului de Interne ai cărui oameni, potrivit jurnaliștilor de la GSP, au beneficiat de sponsorizările de la asociațiile pompierilor.