You are here

​Facebook ar putea fi blocat în Rusia

26 September 2017
1857 reads

Autoritatea rusă pentru supravegherea comunicațiilor, tehnologiilor informaționale și a presei Roskomnadzor a anunțat că activitatea rețelei de socializare Facebook ar putea fi blocată, pentru a asigura păstrararea datelor cetățenilor ruși pe teritoriul Federației Ruse, transmite Interfax.

Roskomnadzor consideră că Facebook ar trebui, începând cu anul 2018, să se conformeze legii privind localizarea datelor personale din Rusia. În caz contrar, aceasta riscă să-și înceteze activitatea pe teritoriul Federației Ruse.

„Legea este obligatorie pentru toți. În orice caz, noi ori ne vom asigura ca legea să fie aplicată, ori această rețea își va înceta activitatea pe teritoriul FR, cum s-a întâmplat, din păcate, cu Linkedln. În cazul dat excepții nu există”, le-a comunicat jurnaliștilor președintele Roskomnadzor, Alexandr Jarov.

Șeful Roskomnadzor a precizat că instituția pe care o conduce este conștientă de faptul că există un număr mare de utilizatori Facebook din Rusia, dar, potrivit funcționarului, acesta nu este unica rețea care prestează astfel de servicii.

Jarov a făcut referință la exemplul Twitter, care ar fi anunțat că și-a stabilit data limită pentru localizarea datelor personale pentru mijlocul anului 2018.

Potrivit Hotnews.ro, declarațiile lui Jarov ar veni în contextul în care acum câteva zile, compania Facebook a acceptat să ofere Congresului american datele mesajelor publicitare care ar fi fost plătite de Rusia, ca probă în investigarea încercărilor de influențare a rezultatelor alegerilor prezidențiale din SUA din toamna anului trecut.

În septembrie 2015 au intrat în vigoare modificările legii cu privire la datele cu caracter personal care se referă la localizarea datelor personale. Potrivit legii, orice companie din Rusia sau din străinătate care își propune să ofere servicii utilizatorilor ruși (servicii de mesagerie, motoare de căutare, rețele de socializare) este obligată să asigure înregistrarea, sistematizarea, acumularea, păstrarea și actualizarea datelor personale ale cetățenilor ruși pe servere aflate pe teritoriul Federație Ruse. Potrivit portalului de actualități din domeniul tehnologiilor TechCrunch.com, legea este una controversată, deoarece guvernul rus spune că prevederile legii ar fi un mijloc de a proteja datele personale ale cetățenilor săi, în timp ce criticii consideră că legea le oferă autorităților ruse o cale mai ușoară de acces la aceste date în interes propriu.