You are here

Miliardarul rus în exil Mihail Hodorkovski a lansat un nou site de știri în Estonia

24 November 2017
1569 reads
Patru proiecte media, finanțate de fostul oligarh rus în exil Mihail Hodorkovski în cadrul proiectului "Media deschise", au fost unite pe o singură platformă web. Site-ul creat în acest scop este deja înregistrat în Estonia ca instituție media, scrie rbc.ru.

Paginile din rețelele de socializare a site-urilor Infometr, OpenEconomy, Culttriger și WTFuture, create cu susținerea „Media Deschise” a omului de afaceri Mihail Hodorkovski, se vor regăsi, din 27 noiembrie, curent, pe un singur site - openmedia.io. Despre aceasta a spus pentru RBK redactorul șef al „Media Deschise” Iulia Iaroș, care anterior a condus proiectul OpenEconomy.

Site-ul este deja înregistrat ca și online media în Estonia. Iaroș susține că Hodorkovski personal a ales aceasta țară pentru înregistrare pentru că în Estonia sunt condiții prielnice pentru a conduce asemenea companii fără a utiliza multe resurse financiare pentru administrare. Hodorkovski a mai spus că Estonia este potrivită, inclusiv, sub aspectul cadrului legal.

Fondatorul instituției media este Open press OÜ, înregistrată în Estonia în iunie 2017 de către compania britanică  Hanover 16 Limited, care, de asemenea, potrivit Camerei de Înregistrare britanice, aparține lui Hodorkovski.

Noua instituție media va avea o politică editorială liberală, fără anumite scopuri politice, a precizat Iaroș. Toate cele patru proiecte abordează teme diferite: Infometru scrie despre politică și societate; OpenEconomy despre economie; Culttriger despre cultură; WTFuture – despre știință și tehnologie. Numărul total de abonați ai acestor pagini pe Facebook și "VKontakte" depășește 500 de mii de oameni.

Noul site va crea o redacție cu corespondenți speciali care vor scrie propriile investigații.

Fondatorul mișcării "Rusia deschisă", Mihail Hodorkovski, a anunțat despre lansarea proiectului "Media Deschise" la sfârșitul lunii septembrie 2016, pe pagina sa de Facebook.