You are here

Deputații ruși vor examina săptămâna viitoare interzicerea accesului pentru jurnaliști americani în Duma de Stat a Federației Ruse

01 December 2017
1479 reads
Deputații Dumei de Stat al Federației Ruse vor examina săptămâna viitoare proiectul hotărârii privind instituirea unei interdicții pentru jurnaliștii din SUA de a vizita Parlamentul rus, a declarat președintele comitetului Dumei de stat pentru control și regulament, Olga Savastianova. De asemenea, deputații vor recomanda ca parlamentele regionale să adopte decizii similare, scrie interfax.ru.

Savastianova le-a comunicat jurnaliștilor că această interdicție se va răsfrânge asupra tuturor reprezentanților presei din SUA.

Potrivit acesteia, proiectul hotărârii respective a Dumei de Stat va conține două paragrafe: primul paragraf se va referi la accesul mass-mediei americane în Duma de Stat și cel de-al doilea va conține o recomandare cu privire la adoptarea aceleiași interdicții pentru parlamentele regionale.

Propunerea de a interzice accesul tuturor jurnaliștilor americani în Duma de Stat vine ca răspuns la decizia Congresului american de a retrage acreditările pentru jurnaliștii postului de televiziune RT America.

Șeful Comitetului Executiv al corespondenților de radio și televiziune din cadrul Congresului SUA, Craig Kaplan, a anunțat miercuri că reprezentanților postului TV RT America le-au fost retrase acreditările. Kaplan a explicat că anularea acreditarii corespondenților RT este motivată de faptul că filiala americană a companiei RT, firma T & R Productions, este înregistrată ca agent străin în Statele Unite ale Americii și că, astfel, și-ar fi pierdut dreptul la acreditare jurnalistică.

Canalul RT America s-a înregistrat în calitate de agent străin în SUA pe 13 noiembrie. Problemele RT au apărut pe fundalul investigației privind presupusul amestec al Rusiei în alegerile americane din 2016.