You are here

YouTube: Legislaţia europeană privind drepturile de autor ar putea afecta negativ economia creativă

23 October 2018
1192 reads
Propunerea legislativă europeană privind drepturile de autor ar putea afecta negativ economia creativă susţinută de platforme online precum Youtube şi într-un sens mai larg internetul, susţine Susan Wojcicki, CEO al YouTube, într-o scrisoare deschisă adresată creatorilor de conţinut online, scrie Mediafax.ro.

„Implementată în forma actuală, legislaţia drepturilor de autor ar putea forţa platforme precum YouTube să permită publicarea de conţinut doar de la un număr redus de companii mari. Ar putea fi riscant pentru aceste platforme să găzduiască conţinut original de la creatorii de dimensiuni mici, deoarece platformele vor fi direct răspunzătoare pentru conţinutul care se publică. Pe de altă parte, susţinem ca fiecare deţinător de drepturi de autor să fie recompensaţi în mod just, şi de aceea am construit funcţia Content ID şi o platformă care să remunereze pe toţi deţinătorii de drepturi de autor. Dar, consecinţele indirecte ale Articolului 13 vor supune riscului întregul ecosistem. Suntem hotărâţi să colaborăm cu industria pentru a găsi o modalitate mai bună de a face lucrurile”, a declarat Susan Wojcicki.

Reprezentanţii platformei web de conţinut online spun că prin forma sa actuală, Articolul 13, ameninţă să închidă capacitatea a milioane de oameni - de la creatori de conţinut, la utilizatorii de zi cu zi - de a transpune conţinut pe platforme precum YouTube.

„Aceasta ameninţă să împiedice utilizatorii din Uniunea Europeană să vizualizeze conţinuturi deja existente pe canalele creatorilor de pretutindeni. Aceasta include biblioteca video de conţinut educaţional, cum ar fi cursuri de limbi străine, tutoriale de fizică şi alte filmuleţe educaţionale”, a precizat Wojcicki.

Potrivit Youtube, în ultimul an, numărul canalelor cu peste 1 milion de abonaţi a crescut cu 75%, iar, în fiecare lună, peste un miliard de fani intră pe YouTube pentru a face parte din cultura muzicii şi pentru a descoperi melodii şi artişti noi.

„Toate acestea sunt posibile pe fondul economiei creative realizate de dumneavoastră. Cu toate acestea, economia creativă în creştere este în pericol, deoarece Parlamentul UE a votat Articolul 13, o legislaţie privind drepturile de autor, care ar putea schimba drastic internetul pe care îl vedeţi astăzi”, mai afirmă Susan Wojcicki, în scrisoarea pentru creatorii de conţinut online.

De asemenea, directorul executive al YouTube spune că această legislaţie reprezintă o ameninţare, atât pentru mijloacele de trai, cât şi pentru capacitatea creatorilor de conţinut de a-şi împărtăşi ideile cu lumea înconjurătoare.

Până la schimbarea reglementărilor europene privind drepturile de autor, responsabilitatea pentru încalcarea drepturilor de autor se afla la utilizatorul care încărca conţinut video. Dacă un utilizator încarca un videoclip protejat de drepturi de autor pe YouTube, de exemplu, era vina acestuia. În urma acestui lucru, platforma primea o reclamaţie, ştergea acel video, însă nu păţea nimic. Acum, odată cu Articolul 13, responsabilitatea îi va apartine platformei în proporţie de 100%.