You are here

Casa Albă revocă acreditarea de presă a unui jurnalist de la CNN

08 November 2018
751 reads
Casa Albă a retras acreditarea de presă a jurnalistului CNN Jim Acosta, la câteva ore după un schimb dur de replici cu Trump la o conferinţă de presă, scrie digi24.ro cu referire la The Guardian.

La conferinţa de presă de miercuri, Jim Acosta a încercat să abordeze subiectul caravanei de migranţi care se îndreaptă spre SUA prin Mexic. Când Trump a încercat să evite subiectul, Acosta a refuzat să renunţe la microfon şi i-a pus o nouă întrebare lui Trump, legată de ancheta privind amestecul Rusiei în alegerile americane. O femeie din staff-ul Casei Albe a încercat atunci să îi ia microfonul din mână, dar Acosta nu a renunţat la el, spunând „Scuzaţi-mă, doamnă”.

Donald Trump l-a numit apoi pe reporter „o persoană teribilă, nepoliticoasă”.

Câteva ore mai târziu, secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a afirmat într-un comunicat: „Preşedintele Trump crede într-o presă liberă şi se aşteaptă şi salută întrebările dificile . Totuşi, nu vom tolera niciodată ca un reporter să îşi pună mâinile pe o femeie tânără care doar îşi face meseria. Acest comportament este total inacceptabil. De asemenea, este o lipsă de respect faţă de colegii săi să nu îi lase să aibă şansa să pună şi ei întrebări... Drept urmare, Casa Albă suspendă acreditarea reporterului implicat în incident”.

Într-un comunicat, CNN l-a apărat pe Acosta: „Casa Albă a anunţat în seara aceasta că i-a retras acreditarea de presă a corespondentului CNN la Casa Albă, Jim Acosta. Această decizie a fost luată ca răspuns la întrebările sale dificile de la conferinţa de presă de astăzi. Secretarul de presă Sarah Sanders a minţit. Ea a venit cu acuzaţii false şi a făcut referire la un incident care nu a avut loc. Această decizie fără precedent este o ameninţare la democraţie şi ţara noastră merită ceva mai bun. Jim Acosta are susţinerea noastră totală”.

Jim Acosta a afirmat la CNN Tonight că şi-a dat seama că există o problemă în momentul în care securitatea l-a oprit din a intra în Casa Albă. A fost experienţă „destul de suprarealistă”, să îi fie interzis să îşi facă treaba pentru că a încercat să pună o întrebare preşedintelui, a declarat el.

Asociaţia Corespondenţilor la Casa Albă a emis un comunicat în care condamnă „decizia administraţiei Trump de a se folosi de Serviciile Secrete ale SUA ca un instrument pentru a pedepsi un reporter cu care are o relaţie dificilă”.

În comunicat, în care se cere Casei Albe să îşi schimbe decizia „slabă şi greşită”, se adăugă: „Revocarea accesului la Casa Albă este o reacţie disproporţionată pentru presupusa greşeală şi este inacceptabilă”. „Încurajăm pe oricine are îndoieli cu privire la faptul că această reacţie a fost disproporţionată să se uite la videoclipurile de astăzi”, se arată în comunicat.

Sursa foto: Guliver/GettyImages