70 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, fiind unul dintre rezultatele celui de-Al Doilea Război Mondial. Odată cu încheierea ostilităţilor şi cu crearea Naţiunilor Unite, comunitatea internaţională a promis să nu mai permită ca atrocităţi precum cele din tipul războiului să mai aibă loc. Liderii comunităţii internaţionale au decis să completeze Carta Naţiunilor Unite cu un document care să garanteze drepturile individuale oriunde. Documentul pe care ei l-au luat în considerare, şi care avea să devină ulterior Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a fost supus în dezbatere pentru prima dată în cadrul Adunării Generale a ONU în 1946, scrie agerpres.ro cu referire la www.un.org.

Adunarea a evaluat proiectul de Declaraţie privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi a transmis-o Consiliului Economic şi Social pentru a fi consultată de Comisia privind Drepturile Omului şi pentru a o transforma în lege internaţională a drepturilor. Comisia, cu prilejul primei sale sesiuni la începutul anului 1947, a autorizat membrii săi să formuleze un proiect preliminar al legii internaţionale privind drepturile omului. Ulterior, activitatea a fost preluată de un comitet formal de realizare a proiectului format din membrii Comisiei din opt state, selectaţi în funcţie de distribuţia geografică.

Comisia pentru drepturile omului a fost constituită din 18 membri cu diferite experienţe politice, culturale şi religioase. Eleanor Roosevelt, văduva preşedintelui american Franklin D. Roosevelt, prezida comitetul de realizare al proiectului. Alături de ea mai erau, printre alţii, Rene Cassin din Franţa, care a compus primul proiect al declaraţiei, raportorul Charles Malik din Liban, vicepreşedintele Peng Chung Chang din China, John Humphrey din Canada, directorul diviziei drepturilor omului din cadrul Naţiunilor Unite.

Proiectul declaraţiei a fost transmis Comisiei pentru Drepturile Omului care s-a întrunit la Geneva. Acest proiect, cunoscut ulterior drept proiectul Geneva, a fost transmis tuturor statelor membre ONU pentru realizarea de observaţii pe marginea textului.

În septembrie 1948 a fost înaintat proiectul declaraţiei la realizarea căruia s-au implicat reprezentanţii a 50 de state membre. Prin rezoluţia 217A (III) din 10 decembrie 1948 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, întrunită la Paris, a adoptat Declaraţia universală a drepturilor omului. În cadrul procedurii votului opt state s-au abţinut de la a-şi exprima opţiunea. Hernan Santa Cruz din Chile, membru al subcomitetului de realizare al proiectului, menţiona cu acest prilej: ''Am înţeles exact că luam parte la un eveniment cu adevărat istoric în care consensul a fost obţinut în folosul valorii supreme a persoanei umane, o valoare care nu îşi are originea în decizia unei puteri pământeşti, ci mai degrabă în adevărul existenţei care a dat naştere dreptului inalienabil de a trăi liber de lipsuri şi opresiuni şi de a dezvolta pe deplin personalitatea cuiva.''

Întregul text al declaraţiei a fost realizat în mai puţin de doi ani. Documentul a stabilit pentru prima dată că drepturile fundamentale ale omului trebuie protejate la nivel universal. Într-o perioadă în care lumea era divizată în blocuri apusene şi occidentale, găsirea unui temei comun asupra a ceea ce a trebuit să fie esenţa documentului s-a dovedit a fi o sarcină colosală. Declaraţia a fost tradusă în peste 500 de limbi la nivel internaţional. AGERPRES/(Documentare- Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Ada Vîlceanu)