10 April 2019
1469 reads
Site-ul The EU Neighbours (Vecinătatea Uniunii Europene) a lansat, recent, un portal informativ care publică știri din țările Parteneriatului Estic. Materialele sunt preluate de la 53 de instituții media, care informează despre colaborarea fiecărei țări în parte cu UE.
Informațiile conțin știri de ultimă oră din cele șase țări membre ale Parteneriatului Estic - Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaidjan și Georgia. Printre instituțiile media din Moldova, articolele cărora au ajuns, în luna aprilie, în acest agregator se numără Unimedia.info, Agora.md, PRO TV.md, TRM.md, Jurnal.md, Newsmaker.md.
Utilizatorii pot alege țara despre care vor să se informeze, tematica și perioada de care sunt interesați. La fel, ei au posibilitatea să aleagă limba în care vor să citească știrile.
Portalul The EU Neighbours face parte din programul OPEN Neighbourhood (Vecinătatea deschisă), lansat în noiembrie 2015 pe un termen de patru ani. Scopul acestuia este de a informa publicul despre Programul Uniunii Europene cu privire la Vecinătate.