Natalia Radzina: „Trebuie să vorbim, să cerem Occidentului să reacționeze la modul cel mai dur la persecuțiile împotriva jurnaliștilor”

Redactorul-șef al site-ului Hartia 97, unul dintre cele mai populare portaluri on-line de opoziție din Belarus, Natalia Radzina, a fost printre jurnaliștii persecutați de regimul Lukașenko – ea a stat în închisoarea KGB-ului de la Minsk și risca 15 ani de detenție „pentru organizarea unor dezordini în masă”. A reușit să plece din țară și acum redacția lucrează din Polonia.

Europa Liberă: Organizațiile internaționale semnalează o creștere semnificativă a numărului atacurilor împotriva jurnaliștilor, a amenințărilor la adresa lor, a intimidărilor atât fizice, cât și în spațiul on-line. Cum vă explicați acest fenomen?
Natalia Radzina: „Da, Am văzut la această conferință că situația cu libertatea de expresie este îngrozitoare, în special în spațiul post-sovietic. Sunt omorâți jurnaliști în Rusia, sunt omorâți jurnaliști în Belarus, jurnalismul independent lipsește practic în Kazahstan, sunt persecutați dur jurnaliștii în Azerbaidjan.

În Moldova situația jurnalismului este foarte dificilă. Și am văzut că și în țările regiunii balcanice situația este aceeași. Au vorbit jurnaliști din Bosnia și Herțegovina, din Serbia, din Muntenegru, din Croația – și acolo jurnaliștii sunt persecutați, sunt omorâți, în ei se trage, le sunt arse mașinile, le sunt înscenate accidente rutiere… Situația este într-adevăr foarte grea în prezent.

De ce se întâmplă lucrurile acestea? Este evident: astăzi comunitatea internațională nu are niciun fel de instrumente de presiune asupra guvernelor din țările unde sunt omorâți jurnaliști. Pentru că organizațiile internaționale astăzi se limitează doar la declarații care conțin îngrijorări. Acestea nu se exercită presiuni reale asupra autorităților din țările unde sunt persecutați jurnaliștii.

Toate aceste lucruri s-au întâmplat pe fundalul faptului că în acea perioadă Occidentul purta un dialog activ cu regimul Lukașenko și nu vroia în niciun fel să perturbe acest dialog. Moartea unui jurnalist le-ar fi putut împiedica planurile și ei au preferat pur și simplu să închidă subiectul.

În consecință, vedem acum că în Belarus practic lipsește libertatea cuvântului. Site-ul Hartia 97 acum este nevoit să lucreze în emigrație, pentru că imediat după asasinarea lui Oleg împotriva noastră au continuat represiuni foarte serioase. Într-un final eu am fost aruncată în închisoarea KGB-ului, fiind acuzată de organizarea unor dezordini în masă și riscam 15 ani de detenție. Și am fost nevoită să fug din țară. Au fost arestați de asemenea mulți jurnaliști ai site-ului Hartia. Și astăzi avem o situație în care în interiorul țării noi lucrăm clandestin, iar redacția își are sediul în Polonia.

Astăzi trebuie să vorbim, să cerem Occidentului să reacționeze la modul cel mai dur la persecuțiile împotriva jurnaliștilor.”

Europa Liberă: Ce aveți în vedere? Ce se mai poate face, pe lângă acele declarații care se fac deja?
Natalia Radzina: „În primul rând, ar trebui să fie vorba despre niște sancțiuni. Dacă guvernul refuză să investigheze corect asasinarea unui jurnalist, înseamnă că împotriva acestui guvern trebuie să fie introduse sancțiuni. Poate fi vorba despre sancțiuni legate de vize sau de natură economică, dar acestea trebuie să vină neapărat. Și atunci autoritățile, în momentul în care vor conștientiza că vor trebui să plătească foarte scump pentru faptele comise, vor pune pe cântar și vor înțelege că viața unui jurnalist nu merită aceste sacrificii.”

Adică astăzi vedem că locul valorilor este cedat așa-numitului pragmatism. Și mai ales pe fundalul războiului pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei și a sancțiunilor pe care le-a introdus, sancțiuni comerciale împotriva Occidentului, vedem că astăzi țările occidentale preferă să colaboreze cu regimuri cum este cel din Belarus, pentru ca prin intermediul acestor țări, a acestor zone gri, să continue să livreze mărfuri în Rusia, ocolind sancțiunile. În schimb, ei pur și simplu închid ochii la situația privind drepturile omului.

Și în prezent în cazul regimului lui Lukașenko nu se întreprind niciun fel de măsuri. Deși printre ultimele exemple de încălcare a libertății de expresie este blocarea site-ului Hartia 97 pe teritoriul Belarusului. Este unul dintre cele mai populare site-uri independente, care avea milioane de cititori pe teritoriul țării. Adică autoritățile l-au blocat în modul cel mai ilegal cu putință, încălcând orice norme internaționale. Și Occidentul nu a putut contrapune nimic. Au existat două rezoluții ale Parlamentului European, cu cererea de a debloca imediat site-ul Hartia 97, au existat declarații ale mai multor organizații internaționale, inclusiv OSCE. Dar autoritățile nu au reacționat și nu a urmat nimic.

Și astăzi vedem și alte situații ale altor jurnaliști care participă la această conferință. De exemplu, la Novaia Gazeta din Rusia au fost omorâți șase jurnaliști. Și a spus foarte bine redactorul acestei publicații, Natalia Presenkova, că trebuie introduse sancțiuni dacă sunt omorâți jurnaliști. Același lucru trebuie făcut atunci când sunt blocate sursele de informație – este vorba despre îngrădirea accesului la informație pentru milioane de oameni în Belarus. Cum poți să nu reacționezi la așa ceva?

Și un moment important pe care l-am subliniat în cadrul conferinței este că astăzi autoritățile belaruse, pe lângă acest arsenal represiv îndreptat împotriva jurnalismului independent, mai folosesc și tactica sugrumării financiare. Astăzi autoritățile belaruse cer celor occidentale să înceteze susținerea presei independente.

Astăzi vedem că multe dintre aceste fonduri occidentale urmează strategia de relaționare cu statele pe care o au și autoritățile din țările în care se află. Dacă statele occidentale vor miza pe prietenia cu dictatorul, atunci și aceste fonduri vor înțelege că ar putea distruge această cooperare dacă ar susține presa independentă de opoziție. Și atunci pur și simplu își sistează asistența. Și vedem asta pe exemplul site-ului Hartia 97. Iar aceste lucruri au loc pe fundalul discuțiilor interminabile despre necesitatea de a se opune propagandei hibride a lui Putin.

Și această situație este nu doar în Belarus. Aceeași situație cu media și cu donatorii este și în Moldova, și în Kazahstan, și în Azerbaidjan, și în Rusia.

Noi ne întâlnim de două ori pe an la Riga cu jurnaliști independenți din statele post-sovietice și constatăm că avem cu toții probleme similare. Cu toții ne plângem că „acest fond ne-a refuzat finanțarea, și acesta, și acela…”. Dar de ce? Am aflat mai târziu. Am discutat cu reprezentantul unuia dintre fonduri și acesta mi-a spus că „voi toți nu sunteți eligibili [pentru finanțare] pentru că sunteți angajați politic”. De ce se consideră că suntem angajați politic? Pentru că reflectăm activitatea opoziției? Dacă aveți nevoie de două puncte de vedere, noi dăm și opinia autorităților.

Europa Liberă: La conferința OSCE mai mulți jurnaliști au semnalat faptul că în cazul asasinării sau atacurilor asupra jurnaliștilor autoritățile țărilor respective fie încearcă să treacă sub tăcere aceste cazuri, fie le mușamalizează sau împiedică anchetele. De ce se întâmplă acest lucru?
Natalia Radzina: „Din păcate, mai ales când vine vorba de țări cu dictaturi, de cele mai multe ori anume autoritățile sunt cele care comandă asasinarea acestor jurnaliști. Iată de ce nu sunt interesate de căutarea vinovaților. În cel mai bun caz pot fi trași la răspundere executorii, dar practic niciodată nu aflăm, în țările noastre, numele comanditarului. Pentru că de obicei acesta stă atât de sus încât dictatorul nu-l poate face vinovat. Sau poate că însuși dictatorul este sursa acelui ordin. Iată de ce, dacă nu este găsit criminalul, explicația poate fi una singură – înseamnă că autoritățile au ele însele mâinile pline de sânge. Atât.”

Autor: Lina Grâu

Sursa: Europalibera.org