You are here

Jurnaliştii Reuters reţinuţi în Myanmar au fost eliberaţi

07 May 2019
675 reads
Doi jurnalişti Reuters – Wa Lone şi Kyaw Soe Oo – reţinuţi în Myanmar au fost graţiaţi şi eliberaţi după ce au stat peste 500 de zile în închisoare, scrie news.ro cu referire la The Guardian.

Cei  doi au fost arestaţi în decembrie 2017 şi au fost acuzaţi că au încălcat o lege privind secretele de stat fiind trimişi la închisoarea Insein din Yangon de atunci.

Jurnaliştii au fost eliberaţi marţi ca parte a unei graţieri a 6.520 de deţinuţi din partea preşedintelui Win Myint. Şeful închisorii Insein, Zaw Zaw, a confirmat că Wa Lone şi Kyaw Soe Oo au fost eliberaţi.

Vorbind după eliberarea sa, Wa Lone a declarat: „Sunt foarte fericit şi entuziasmat să îmi văd familia şi colegii. Abia aştept să merg în redacţie”.

Stepehn J Adler, redactorul-şef al Reuters, a declarat că este „enorm de mulţumit de faptul că Myanmar a eliberat reporterii curajoşi”.

„De la arestarea lor acum 511 zile, au devenit simboluri ale importanţei libertăţii presei în jurul lumii. Salutăm întoarcerea lor”, a declarat Adler.

Amal Clooney, cea care s-a alăturat echipei de avocaţi a jurnaliştilor acum un an, a făcut referire la „determinarea incredibilă” a Reuters „în căutarea dreptăţii pentru reporterii lor curajoşi”.

La momentul aresării, cei doi lucrau la o investigaţie în profunzime privind violenţele armatei împotriva minorităţii Rohingya din statul Rahkine care au dus la emigrarea a 700.000 de persoane în Bangladesh, iar Myanmar a fost acuzată de genocid de mai multe organizaţii ale drepturilor omului.

Wa Lone şi Kyaw Soe Oo, cetăţeni ai Myanmar, susţin că sunt nevinovaţi şi că totul a fost o înscenare din partea poliţiei care ar fi plasat documente oficiale asupra lor la o întâlnire.

După un proces prelungit care a fost considerat de mulţi ca fiind o farsă, cu dovezi vagi şi mărturii contradictorii, printre care şi cea a unui poliţist care a declarat că a primit instrucţiuni de a face o înscenare, cei doi au fost condamnaţi la şapte ani de închisoare în septembrie.

Graţierea lor vine după 16 luni de presiuni din partea guvernelor internaţionale, diplomaţilor, avocaţilor pentru drepturile omului şi chiar a unor personalităţi religioase.