You are here

Institutul Internațional de Presă: 162 de cazuri de încălcare a libertății presei în lume de la declanșarea epidemiei

01 May 2020
741 reads
Institutul Internațional de Presă (IPI) a identificat 162 de cazuri de încălcare a libertății presei în lume odată cu debutul epidemiei de Covid-19. Cele mai multe, potrivit organizației, ar fi fost admise în Europa. 

Printre cazurile identificate se numără aresturi, limitarea accesului la informație, cenzură, măsuri excesive de reglementare în lupta cu fake news, atacuri verbale și fizice. Cele mai multe încălcări au fost admise la capitolul atacuri verbale și/sau fizice, Europa fiind regiunea cu cel mai mare număr de cazuri identificate -17.

Reprezentanții institutului consideră că pe fundalul pandemiei Covid-19 fluxul liber de știri și informații „este mai esențial ca niciodată, asigurând un dialog deschis și schimbul de informații importante”. Din aceste considerente, IPI a decis să monitorizeze îndeaproape restricțiile privind libertatea presei în perioada de criză.