You are here

Premiile Pulitzer 2021. Lista celor mai bune redacții și articole din presa americană

14 June 2021
767 reads
Publicaţiile The New York Times, The Atlantic şi Star Tribune, precum şi agenţia de ştiri Reuters s-au numărat vineri printre câştigătorii premiilor Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american. Au fost premiate articole despre pandemia de COVID-19 și despre inechităţi rasiale în acţiunile forţelor de ordine din Statele Unite, subiecte care au dominat ceremonia desfășurată online, scrie digi24.ro

The Star Tribune a câştigat premiul Pulitzer în categoria „Breaking news", pentru articole despre uciderea afro-americanului George Floyd de către poliţie în luna mai anul trecut, materiale apreciate de juriu ca fiind „imediate, informate şi nuanţate", în timp ce Reuters şi The Atlantic au fost distinse ex aequo în categoria „Jurnalism explicativ".

Reporterii Reuters au fost premiaţi în categoria „Jurnalism explicativ” pentru o „analiză de pionierat a datelor", care a arătat cum o procedură juridică obscură, cea a „imunităţii calificate", protejează forţele de ordine împotriva urmăririi penală în situaţiile când folosesc excesiv forţa.

Aceştia au împărţit premiul pentru „Jurnalism explicativ" cu Ed Yong, de la The Atlantic, care a fost apreciat de comitetul Pulitzer pentru „o serie de articole lucide şi definitorii despre pandemia de COVID-19".

În 2020, „instituţiile media naţionale s-au confruntat cu complexitatea relatărilor succesive despre o pandemie globală, conştientizarea problemei rasismului şi contestarea vehementă a rezultatelor alegerilor prezidenţiale", a precizat Mindy Marques, copreşedinta comitetului Pulitzer, cu prilejul anunţului de decernare difuzat online, potrivit Agerpres, care preia Reuters.
 

Multe dintre premii recompensează materiale referitoare la acţiuni ale forţelor de ordine şi la mişcarea globală de protest care a izbucnit după uciderea lui George Floyd: agenţia de presă Associated Press a câştigat în categoria „Fotografie breaking news" pentru imagini de la proteste, iar Robert Greene, de la Los Angeles Times, a fost premiat în categoria „Editorial" pentru materiale despre reforma sistemului de cauţiune şi penitenciare.
Comitetul a mai anunţat acordarea unei distincţii speciale Darnellei Frazier, adolescenta care a înregistrat cu telefonul mobil momentul uciderii lui George Floyd, pentru a sublinia „rolul crucial al cetăţenilor în procesul căutării adevărului şi a dreptăţii de către jurnalişti".

În categoria „Serviciu public", a fost recompensată publicaţia The New York Times pentru relatarea „profetică şi extinsă" a pandemiei de coronavirus.

Redacţia The Boston Globe a fost recompensată pentru „Jurnalism de investigaţie" cu o anchetă care a scos la iveală eşecul sistematic la nivelul guvernelor statelor de a comunica informaţii despre şoferi de tir periculoşi, care ar fi putut să-i împiedice pe aceştia să mai conducă pe drumurile publice.

Anunţarea câştigătorilor de anul acesta, programată iniţial pentru 19 aprilie, a fost amânată cu aproape două luni pentru a permite celor 18 membri ai comitetului să se întâlnească şi să dezbată propunerile în persoană şi nu de la distanţă. Dineul dedicat câştigătorilor, care în mod tradiţional are loc imediat după ceremonia de decernare, şi este găzduit de Universitatea Columbia, a fost amânat pentru toamnă.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, au fost create de ziaristul american de origine maghiara Joseph Pulitzer şi se acordă începând cu anul 1917. Câştigătorul fiecărei categorii primeşte 15.000 de dolari, cu excepţia laureatului pentru Public Service, care primeşte o medalie de aur.

Pulitzer se acordă în 21 de categorii, dintre care 14 sunt dedicate jurnalismului, iar şapte recompensează realizări deosebite în domeniul artelor.

Jurnalism

  • Serviciu Public - The New York Times
  • Breaking News - Redacţia Star Tribune, Minneapolis
  • Jurnalism de investigaţie - Matt Rocheleau, Vernal Coleman, Laura Crimaldi, Evan Allen şi Brendan McCarthy de la The Boston Globe
  • Jurnalism explicativ - Ed Yong de la The Atlantic şi Andrew Chung, Lawrence Hurley, Andrea Januta, Jaimi Dowdell şi Jackie Botts de la Reuters
  • Jurnalism local - Kathleen McGrory şi Neil Bedi de la Tampa Bay Times
  • Jurnalism naţional - Redacţiile Marshall Project; AL.com, Birmingham; IndyStar, Indianapolis; şi The Invisible Institute, Chicago
  • Jurnalism internaţional - Megha Rajagopalan, Alison Killing şi Christo Buschek de la BuzzFeed News, New York
  • Jurnalism creativ - Nadja Drost, colaborator freelance la The California Sunday Magazine şi Mitchell S. Jackson, colaborator freelance la Runner's World
  • Comentariu - Michael Paul Williams de la Richmond Times-Dispatch
  • Cronică - Wesley Morris de la The New York Times
  • Editorial - Robert Greene de la Los Angeles Times
  • Caricatură - Nu a fost acordat
  • Fotografie breaking news - Fotoreporterii Associated Press
  • Fotoreportaj - Emilio Morenatti de la Associated Press
  • Reportaj audio - Lisa Hagen, Chris Haxel, Graham Smith şi Robert Little de la National Public Radio