You are here

Libertatea presei // O jurnalistă BBC, Sarah Rainsford, obligată să părăsească Rusia

14 August 2021
228 reads
Autoritățile din Rusia au refuzat să înnoiască viza și acreditarea unei jurnaliste BBC din Moscova, expulzând-o, practic, din țară, scrie Romania.europalibera.org.
Pe 13 august, BBC au numit această mișcare împotriva jurnalistei Sarah Rainsford „un atac direct asupra libertății presei”. Guvernul britanic a rugat Moscova „să se gândească din nou despre acest pas înapoi împotriva unui jurnalist premiat al BBC-ului, lucru care poate doar să dăuneze libertății presei din Rusia”.

Expulzarea face parte dintr-un val de represiune împotriva opoziției și a presei independente înaintea alegerilor parlamentare din septembrie.

Canalul de stat Rossia-24 a precizat că autoritățile au respins extinderea acreditării Sarei Rainsford după sfârșitul acestei luni, când îi expiră și viza. Jurnalista va trebui să părăsească țara.

Această decizie vine ca răspuns la tratamentul jurnaliștilor ruși din Marea Britanie - corespondenții Sputnik și RT au avut dificultăți în obținerea acreditării pentru evenimente internaționale la Londra.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de externe, Maria Zakharova, Moscova a avertizat Londra despre problema acreditării de repetate ori. Rușii vor lua, așadar, „măsuri echivalente” pentru a răspunde la modul în care le-au fost tratați jurnaliștii.

„Am făcut repetate declarații și am rugat Marea Britanie să încheie persecuția jurnaliștilor ruși”, a punctat Zakharova. Aceasta a adăugat faptul că reprezentanții BBC au venit la minister pentru a discuta situația și că au primit suficiente informații despre statutul jurnalistei.

Departamentul de externe al Marii Britanii a respins plângerea de discriminare înaintată de Moscova, insistând că „jurnaliștii ruși lucrează în continuare liber în Marea Britanie, atâta timp cât se conformează cu legea”.

„Expulzarea Sarei Rainsford este un atac direct asupra libertății presei, lucru pe care îl condamnăm cu tărie”, a declarat directorul general BBC, Tim Davie. „Sarah este o jurnalistă excepțională neînfricată. Este vorbitoare fluentă a limbii ruse, care raportează independent și în profunzime despre Rusia și fosta Uniune Sovietică. Jurnalismul său informează sute de milioane de oameni din întreaga lume.”

Rainsford este parte din echipa care contibuie la serviciul în engleză al BBC-ului cu reportaje din zona rusă. BBC-ul are și un site în limba rusă.

Sarah Rainsford. Sursa foto: Captura YouTube