You are here

Jurnaliștii au fost din nou agresați pe Maidan

02 June 2014
1650 reads
Mai mulți jurnaliști, care reflectau procesul de demontare a baricadelor în Piaţa Independenţei din Kiev (Ucraina), au fost agresați de persoane necunoscute în timpul protestelor din 31 mai curent, informează mediafreedomwatch.org.

Potrivit sursei, în Piața Independenței continuă să se adune mulți protestatari, care adeseori nu își pot argumenta motivul aflării lor acolo.
De această dată, protestatarii au incendiat cauciucuri și au manifestat împotriva deciziei noului primar al Kievului, Vitali Kliciko, care a dispus distrugerea baricadelor de pe vestitul Maidan.

Cu toate că manifestanții au opus rezistență, autoritățile de la Kiev au menționat că împotriva locuitorilor orașului nu va fi aplicată forța. Se va merge pe calea dialogului și a comunicării. Prin acțiunea respectivă, noul primar al Kievului, dorește să răspundă solicitărilor locuitorilor ca viaţa în oraş să revină la normal, iar capitala țării să aibă o „faţă europeană”.  

Piaţa Independenţei, numită şi Maidan, este cunoscută ca punct de plecare al "revoluţiei portocalii" în 2004, în urma căreia au venit la putere forţele prooccidentale. La sfârșitul anului trecut, în acest loc, ucrainenii au ridicat baricade şi au murit pentru a alunga regimul prorus condus de fostul preşedinte Viktor Ianukovici.

„Maidanul, simbolul mişcării proeuropene de contestare, şi-a îndeplinit misiunea, baricadele instalate în această piaţă din centrul capitalei trebuie demontate. Kievul trebuie să revină la o viaţă normală“, a declarat proaspătul primar, citat de adevarul.ro.

Pentru a urmări video Hromadske.tv, accesați AICI

Sursa foto: Reuters