You are here

Google întreabă publicul ce părere are despre dreptul la uitare

17 July 2014
2564 reads
Cum se poate ajunge la un echilibru între dreptul persoanei de a i se elimina datele și dreptul publicului de a ști?, se întreabă reprezentanții companiei Google pe pagina consultativă creată special pentru a consulta utilizatorii cu privire la această chestiune, informează hotnews.ro.

Potrivit sursei citate, Google a primit într-o singură lună circa 70.000 de cereri de eliminare a unor link-uri pentru un număr total de 267.000 de link-uri, după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o decizie prin care s-a stabilit că pentru a fi în conformitate cu legislația europeană, utilizatorii de Internet au dreptul de a solicita motoarelor de căutare (precum Google) să elimine rezultatele pentru interogările care le includ numele. Cererile includ de la aspecte grave, legate de crime, până la comentarii online pe care cei care le-au postat și acum regretă.
 
Această obligație constituie o provocare nouă și dificilă pentru compania Google, motiv pentru care reprezentanții acesteia doresc să afle și opiniile utilizatorilor de servicii Internet cu privire la principiile pe care ar trebui să le aplice pentru luarea deciziilor în cazuri individuale. Pentru aceasta Google a creat o pagină în care întreabă publicul ce părere are despre dreptul la uitare și a constituit un consiliu consultativ de experți care au drept sarcină să gestioneze această situație. Membrii consiliului vor colecta opinii de la utilizatorii de Internet din Europa pentru a găsi un echilibru între dreptul unei persoane de a-i fi eliminate datele și dreptul publicului de a cunoaște.
 
“Este în interesul tuturor ca decizia Curții să fie aplicată corespunzător, însă cel mai complicat va fi să se găsească cea mai bună cale de mijloc”, au declarat reprezentanții Google.
 
La ședințele consiliului consultativ vor fi invitați să participe, de asemenea, reprezentanți ai structurilor guvernamentale, mediului de afaceri, din mass-media, din domeniul academic, din sectorul tehnologic, din organizațiile de protecție a datelor și din alte organizații cu un interes deosebit față de acest subiect, pentru a evidenția și a discuta problemele complexe generate de conflictul dintre dreptul de a ști și dreptul la viața privată.

Întrunirile consiliului consultativ vor avea loc în Europa în aceasta toamnă. Google intenționează să transmită ședințele în flux live și să le înregistreze.

 
Informație adaptată după http://economie.hotnews.ro
Sursa foto: http://www.afroheatbase.com