You are here

Consiliul Național pentru Televiziune și Radiodifuziune din Ucraina cere interdicţii de intrare în țară pentru 38 de jurnaliști ruși

15 August 2014
1705 reads
Consiliul Național pentru Televiziune și Radiodifuziune din Ucraina (CNTR) a făcut apel la Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției de la Kiev, solicitându-le să interzică intrarea în țară a 38 de jurnaliști din Rusia, informează mediafreedomwatch.org.
 
Preşedintele consiliului, Yuri Artemenko, a precizat în cadrul unui briefing de presă că în „lista neagră” au fost incluși, în mare parte, şefii  posturilor de televiziune ruseşti a căror retransmitere pe teritoriul Ucrainei a fost interzisă prin decizii ale CNTR sau prin hotărâri judecătoreşti.
 
Autoritatea de reglementare a audiovizualului din Ucraina a interzis, în lunile iulie-august, difuzarea posturilor de televiziune ruseşti RTR-Planeta, NTV-Mir, Rossia 24, TVCI și RBK-TV. Mai devreme, Judecătoria administrativă de circumscripţie din Kiev a suspendat retransmiterea posturilor de televiziune ORT, RTR, NTV și Rossia 24.
 
Potrivit autorităților ucrainene, în serviciile de programe ale posturilor respective au fost folosite metode interzise de manipulare a opiniei publice.
 
Yuri Artemenko a spus că în listă a fost inclusă şi jurnalista de la Pervâi Kanal Iulia Ciumakova, autoarea reportajului scandalos despre copilul care, chipurile, ar fi fost răstignit de militarii ucraineni.
 
Președintele CNTR a adăugat că mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti şi experţi susţin ideea de a interzice accesul în Ucraina pentru jurnaliștii ruși incluşi în listă.