19 September 2014
2014 reads
Reprezentanta Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a condamnat creșterea vilolenței asupra jurnaliștilor, după cazul atacului asupra echipei BBC, care a avut loc în Astrahan, Rusia.
”Ceea ce vedem este un semn clar de hărţuire a presei libere din Rusia. Atacul asupra reprezentanților mass-media nu sunt admisibile în nicio formă. Îndemn autoritățile ruse să asigure securitatatea jurnaliștior și să lanseze urgent o investigație transparentă a acestui caz, precum și a altor atacuri asupra jurnaliștilor”, a declarat Dunja Mijatovic.
Jurnaliștii de la BBC s-au deplasat la Astrahan în urma semnalelor pe care le aveau despre soldații ruși uciși în apropierea graniței cu Ucraina, au declarat aceștia pentru BBC.
Potrivit corespondentului BBC de la Moscova, Steve Rosenberg, în timp ce ieşeau dintr-o cafenea, membrii echipei au fost atacaţi de trei indivizi, care l-au agresat pe cameramanul echipei și i-au distrus camera. Potrivit lui Steve Rosenberg, în timp ce jurnaliștii se aflau la sediul poliției din localitate, persoane necunoscute au pătruns în mașina lor și au șters toate materialele pe care aceştia le înregistrase.
În prezent jurnaliștii BBC sunt în siguranță şi se află la Moscova.
Sursa foto: http://www.osce.org/