Potrivit prevederilor articolului 2 din Legea cu privire la asigurarea egalității (nr. 125), discriminare este orice deosebire, excludere, restricţie ori preferinţă în drepturi şi libertăţi a persoanei sau a unui grup de persoane, precum şi susţinerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de lege sau pe criterii presupuse. Astfel, discriminarea este o acțiune sau inacțiune prin care o persoană este tratată mai puțin favorabil în comparație cu alta, care nu deține criteriul protejat definitoriu, pe care îl are persoana discriminată.
Legea în cauză nu conține în mod expres definiția discursului de ură, dar explică termenul de instigare la discriminare. Astfel, orice comportament prin care o persoană aplică presiuni sau afişează o conduită intenţionată în scopul discriminării unei terţe persoane pe baza criteriilor stipulate de lege constituie instigare la discriminare. Cu alte cuvinte, chiar dacă un anumit subiect nu întreprinde acțiuni care ajung să discrimineze, dar care determină sau au potențialul de a face o persoană sau mai multe să discrimineze, acțiunile acestuia sunt ilegale pentru că sunt instigatoare la discriminare. Deși termenul de discurs de ură nu este atestat în legislația națională, există prevederi legale, care reglementează anumite elemente ale acestuia. Discursul de ură poate fi interpretat și prin prisma prevederilor articolului 4 lit. b din legea nr. 125, care atribuie la forme grave de discriminare „susţinerea discriminării prin intermediul mijloacelor de informare în masă”, or aceasta are loc cel mai des prin răspândirea mesajelor discriminatorii.
În mod indirect, la discursul de ură se referă și articolul 346 din Codul penal al R. Moldova, dar această prevedere are în vizor acțiunile cu un grad sporit al pericolului social. Potrivit respectivului articol, reprezintă infracțiune acțiunile intenționat îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase. Acțiunile ilegale pot fi înfăptuite prin îndemnuri publice, inclusiv prin intermediul mass-media.
Cu regret, categoriile persoanelor discriminate și numărul actelor de discriminare nu constituie obiect al studiilor statistice în R. Moldova. Totuși, în ultimii ani au fost efectuate câteva sondaje ce au avut drept scop studierea percepțiilor populației asupra fenomenului discriminării. Potrivit unuia dintre acestea, organizat de Consiliul pentru Prevenirea Discriminării și Asigurarea Egalității, în percepția populației cele mai discriminate categorii sunt persoanele sărace (31,9 %), în etate (28,8%), cu dizabilități mentale (25,7%), cu dizabilități fizice (23,9%), homosexualii (19,9%), foștii deținuți (14,2%), persoanele HIV pozitive (12,65%), cele cu comportament de risc (7,5%) și romii (7,2%). Fiecare al doilea respondent a considerat că fenomenul discriminării a luat amploare în ultimii cinci ani.
Modalitatea în care chestiunile legate de discriminare sunt reflectate de diferite posturi tv a constituit unul dintre obiectivele unui studiu sociologic finanțat de Fundația Soros-Moldova în 2012. Potrivit acestuia, respondenţii care au contacte cel puţin o dată în săptămână cu mass-media consideră în linii mari că presa este echidistantă în raport cu diferite grupuri de persoane vulnerabile, cu excepţia persoanelor cu comportament riscant, față de care se observă o atitudine ceva mai discriminatorie. Percepţiile respondenţilor despre atitudinea mass-media faţă de grupurile vulnerabile variază semnificativ în funcţie de postul de televiziune de la care se informează mai frecvent, ceea ce de fapt arată că opiniile respondenţilor se bazează în mare parte pe experienţa obţinută în timpul vizionării posturilor preferate. Astfel, majoritatea persoanelor care privesc frecvent PRO TV și TV7 sunt de părerea că mass-media reflectă evenimentele care se referă la diferite grupuri de persoane destul de echidistant. Respondenţii care se informează mai des de la Prime TV consideră că mass-media are o atitudine pozitivă faţă de tineri, bărbaţi, femei, persoane în etate, mai puţin pozitivă faţă de persoanele sărace și deţinuţi și deloc pozitivă sau mai curând discriminatorie faţă de homosexuali, persoane HIV pozitive, persoane cu dizabilităţi. Respondenţii care se informează mai des de la Moldova 1 consideră că mass-media are o atitudine pozitivă nediscriminatorie faţă de romi, mai puţin pozitivă faţă de persoanele cu comportament riscant, homosexuali și foşti deţinuţi și deloc pozitivă sau chiar discriminatorie faţă de celelalte grupuri de persoane: tineri, bărbaţi, femei, persoane HIV pozitive, persoanele sărace, cele în etate, cele cu dizabilităţi fizice sau mentale. Pentru a confirma sau a infirma aceste opinii sunt necesare cercetări adiţionale ale conţinutului mesajelor difuzate de aceste posturi de televiziune.
Victimele discriminării pot beneficia de protecție prin intermediul normelor Legii nr. 125, cât și a Codului penal și a celui Contravențional. Totuși, doar Legea nr. 125, coroborată cu Codul civil, oferă expres remedii pentru victimele discriminării. Legea privind asigurarea egalității prevede, printre modalitățile de eliminare a discriminării, inclusiv repararea prejudiciului material şi moral cauzat ca urmare a actului de discriminare. Repararea prejudiciului material și moral se realizează prin aplicarea prevederii respective și a prescripțiilor articolului 11 al Codului civil al R. Moldova.
De menționat că, atât Codul penal, cât și Codul contravențional conțin prevederi de sancționare a faptelor discriminatorii cu un pericol social sporit. Codul contravențional sancționează actele de discriminare comise în domeniul exercitării dreptului la libertatea religioasă (articolul 54 (2)), dreptului la muncă (articolul 54 secund), dreptului la învățătură (articolul 65 prim), accesului la bunuri și servicii (articolul 71 prim).
Din păcate, cadrul legal național nu prevede un mecanism simplificat de obținere a despăgubirilor în cazul comiterii unui act de discriminare, subiecții discriminați urmând să se adreseze pentru repararea prejudiciului în instanța de judecată.
Reprezentanții media, dar și instituțiile mass-media poartă răspundere pentru admiterea răspândirii discursului de ură în contextul legal normelor Codului penal, Legii nr. 125, dar și în conformitate cu prescripțiile Codului audiovizualului, care interzice difuzarea de programe ce conțin orice formă de incitare la ură pe criterii de rasă, religie, naționalitate, sex (articolul 6 alin. (1)). Este regretabil faptul că această prevedere conține o enumerare exhaustivă a criteriilor discriminării și nu una deschisă. Articolul 38 al aceluiași Cod prevede următoarele sancţiuni pentru încălcarea normelor legale de către radiodifuzori: a) avertizare publică; b) retragere a dreptului de a difuza anunţuri publicitare pentru o anumită perioadă; c) amendă; d) suspendare a licenţei de emisie pentru o anumită perioadă; e) retragerea licenţei de emisie. Este de menționat faptul că stabilirea faptului dacă într-un anumit program este prezent sau nu discursul de ură urmează a fi stabilt în contextul Legii cu privire la libertatea de exprimare, Legii nr. 125, dar și a practicii instanțelor de judecată naționale și internaționale.
În același timp, potrivit prevederilor articolului 176 al Codului penal se consideră infracțiune discriminarea persoanelor săvârșită prin intermediul mass-media. Articolul 176 se referă la acțiunile de încălcare a egalității în drepturi a cetățenilor și prescrie sancțiuni de la 400 la 600 unități convenționale, muncă în folosul comunității 150-240 ore sau închisoare de până la 2 ani. Dacă acțiunile de încălcare a egalității în drepturi au avut loc cu suportul mass-media, sancțiunile sunt mai mari, ajungând până la amendă în mărime de la 600 la 800 unități convenționale, muncă neremunerată 160-240 ore sau amendă pentru persoana juridică în mărime de la 1000 la 3000 unități convenționale cu sau fără privarea de dreptul de a desfășura anumite activități de la 1 la 3 ani.
______________
Foto: Arhiva personală