Вы здесь

Scrutin electoral aruncat la urna de gunoi

07 октября 2015
1794 просмотра
Rodica MAHU,
redactor-șef al publicației ”Jurnal de Chișinău”

Prin alteritate superioară, care învinge alterităţile minore (locale), se creează în timp limba comună, de exemplu, limba română, care se vorbeşte, în pofida unor diferenţe teritoriale, din Transnistria şi până în Banat, iar apoi, „o limbă comună a limbii comune”, cât mai unitară, care nu este alta decât limba exemplară, limba standard, limba literară, având o normă ideală pentru toată comunitatea de vorbitori, aşa cum este limba română în care creează azi scriitorii din România şi din Republica Moldova. Eugeniu Coşeriu

Pentru cei mai mulţi cititori primează mesajul textului, adică ce li se comunică, nu neapărat cum, aşa cred jurnaliştii care nu-şi prea bat capul de felul în care scriu. E important, îşi spun cei mai răsăriţi dintre ei, ca mesajul transmis publicului să fie inteligibil, să informeze prompt, corect şi echidistant, ca la carte, după tipicul, să zicem, al BBC. O, de-ar fi aşa, dar încercaţi să scrieţi o ştire bună, după tot canonul, şi o să vedeţi că  nu-i o treabă chiar uşoară. Pe de altă parte, ce tânăr scriitor la ziar/ portal online cunoaşteţi care n-ar râvni la gloria lumii? Nu mai e valabil azi, aud vocile unor preopinenţi mai tineri, ale căror veleităţi se îndreaptă spre sticlă, acceptând, la nevoie, revistele de cancan – acestea sunt astăzi formatele care dictează trendurile. Cine să mai ducă atunci greul muncii anoste în agenţiile/ portalurile de ştiri, ale căror fluxuri sunt preluate de tot ce mişcă informaţie: radio, tv, ziare, reviste?
Vă rog să nu luaţi observaţiile de mai jos ca pe nişte recomandări didacticiste. Sunt, cel mult, simple fişe ale unui practician. O fugară trecere în revistă a câtorva surse de presă, sub aspectul greşelilor de limbă – aşa li se spunea cândva, în epoca pre-digitală, când mai conta şi cum scriem. Şi, ca să mă inspir şi eu de la unii colegi de generaţie, am să-mi permit să mă autocitez, amintind un titlu de articol scris acum vreo 13 ani pentru acelaşi portal: „Cum vorbim, aşa scriem”. Iar vorba ne e, de multe ori, abracadabrantă. Pentru cine mai are urechi să audă şi să discearnă.
Ca şi atunci, cele mai multe probleme sunt generate de influenţa informaţională străină omniprezentă. Care, din păcate, nu poate fi contracarată eficient nici de şcoală, nici de facultate.
Am examinat, aşadar, câteva surse de presă cu o audienţă relativ largă, relevând sumar cele mai „longevive” abateri de la normă. Marcările din text ne aparţin, ca şi soluţiile propuse.

Calchieri cu barbă
La ziua de azi (corect: până acum) au fost depuse cca 5 000 de cereri. (Diez.md, 21.08.15);
Eu sunt un savant necunoscut şi neacceptat, dar primesc plăcere doar de la (soluţie: mă impresionează doar) argumentul ştiinţific. (Timpul, 04.09.15);
Cele două firme vor fi obligate să plătească penalităţi în sumă (corect: în valoare) de 23 de mii de euro pentru fiecare zi de întîrziere. (Moldpres.md, 09.09.15);
Anunțul că plec într-o deplasare în Ucraina trezește o ușoară îngrijorare în ochii prietenilor. „Acolo doar îi război!” (tipar mental străin: Там же война!). (Timpul, 11.09.15);
„În afară de livezi, eu am zeci de culturi și nu am când mă ocupa cu întrebările (corect: cu problemele) legate de export. (Ziarul Naţional, 04.09.15);
O iniţiativă, în acest sens, a venit şi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie şi Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică, care a fost acceptată şi, în rezultat (corect: ca rezultat, drept urmare), Centrul Naţional de Terminologie a primit (corect: i s-a conferit) numele lui Constantin Tănase. (Timpul, 04.09.15);
Actualmente, la mine totul e perfect!!! (Timpul, 04.09.15);
Peste vreo 10 ani, m-am luat în mâini (soluţii: mi-am revenit, m-am liniştit) şi am început să-mi refac viaţa. (Ziarul Naţional, 11.09.15);
După ce, zilele trecute şi-au jurat iubire în faţa preotului, ieri, interpretul Adrian Ursu şi iubita sa, Irina Negară, au primit oaspeţi într-un local dintr-o pădure din Moldova, în care au jucat nunta (fie şi într-un local din pădure, la români, nunta se face). (Publika.md, 06.09.13);
...Nunta au jucat-o modest, în penitenciarul 13. (Jurnal.md, 22.01.14);
Titlu: Putin, acuzat de conducerea „statului mafiot” în rezultatul investigaţiei cazului Litvinenko (Jurnal.md, 29.01.15);
În rezultatul percheziţiei acesteia la camera de întrevederi, în geanta personală au fost depistate şi ridicate 60.000 de lire libaneze, 5 lei şi o cartelă SIM. (Publika.md, 23.03.15);
În rezultatul discuțiilor, reprezentanții politici au ajuns la înţelegerea ca în timpul apropiat să fie convocate şedinţe ale grupurilor de lucru de specialitate (...). (Modpres.md, 11.09.15) (Iarăşi o calchiere din rusă. Acest în rezultatul, în funcţie de context, se traduce: ca rezultat, în cele din urmă, ca urmare a..., în urma...);
Ceea ce face marea diferență dintre Oxford și alte mii de universități din lume este, în opinia Dianei, faptul că aici studenții nu doar primesc cunoștințe (cunoştinţele se capătă, se dobândesc), dar sunt învățați să gândească critic. (Ziarul Naţional, 11.09.15);
Cei doi sunt anunţaţi în căutare generală (corect: daţi în urmărire generală) după ce au evadat din Moldova, unde au fost condamnaţi la 10 şi, respectiv, opt ani de puşcărie (...). (Timpul, 11.09.15);
Actualmente, una dintre inculpate se află în arest preventiv, iar cealaltă are interdicţia de a părăsi hotarele ţării (nu părăseşti hotarele ţării, ci părăseşti ţara), cea de-a treia inculpată este anunţată în căutare (объявлена в розыск). (Unimedia.info, 0.09).
 
Pleonasmele, scăpate din dulce inconştienţă
Amintim că pleonasmul e folosirea alăturată a unor cuvinte şi expresii care repetă inutil aceeași idee. Iată şi câteva mostre, pescuite din presa noastră slobodă.
Mai mult, aceasta ar trebui să se reflecte atât în eforturile de păstrare a distanţei publice faţă de putinişti, precum şi în autolustrarea platformei în sine. (Timpul, 11.09.2015);
Se presupune că la originea etimologică stau cuvintele „stână” (localnicii erau păstori, având drept îndeletnicire de bază oieritul) şi „stanişte” (loc răcoros unde se odihnesc vitele vara). (Ziarul de Gardă, 03.09.15);
Şi problema locurilor de muncă era una fără prea multe soluţii, astfel încât tinerii nu aveau o perspectivă de viitor, satul îmbătrânind la propriu. (Ziarul de Gardă, 03.09.15);
Astfel, în scopul executării lucrărilor planificate, pe data de 22 decembrie..., va fi sistată alimentarea cu apă a reţelelor din bd. Cuza Vodă, 35-51, inclusiv şi numerele cu bare şi str. Valea Crucii, 22-24, inclusiv şi numerele cu bare. (Unimedia, 22.12.14);
Ca să închei acum cu specia tautologică, amintesc că doamna dr. Irina Condrea semnala acum cinci ani în cotidianul Timpul (unde mai sunt atât de necesarele rubrici de cultivare a limbii?) un pleonasm care „circulă de mult şi permanent – inclusiv şi, în care inclusiv conţine sensul şi cu, astfel că pentru o bună exprimare este suficient să spunem una din două: ori şi, ori inclusiv”. Cu regret, ne împiedicăm tocmai de Ziua limbii de următorul titlu:
Totul vine de la mentalitate, inclusiv și atunci când vine vorba de limbă (timpul.md, 31.08.15).
 
Lipsa de acord

Aici e chiar elementar, acordul dintre subiect şi predicat învăţându-se în clasele primare.
Şi chiar dacă va fi transmis online, după uşi se va vorbi complet alte chestii. (Adevărul, 11.09.15);
Experţii IDIS „Viitorul” a prezentat marţi, 25 august, o analiză a situaţiei economice din Republica Moldova. (Timpul, 04.09.15);
O investigație realizată recent de „Rise Moldova” a demonstrat că, în schimbul a zece mii de dolari, pot fi vândute în Rusia orice tip de mere, fără acte de proveniență și certificate de calitate. (Ziarul Naţional, 04.09.15) (De fapt, aici mai e o greşeală: tip de mere, corect e: orice soi, specie, sort de mere);
Avem societate civilă, însă nu avem un lider care să-i (corect: să o) conducă. (Timpul, 11.09.15);
Capacitatea adulților de a-și exprima emoțiile sunt foarte legate de abilitățile pe care le-au învățat în copilărie. (Timpul, 11.09.15);
Reamintim că anterior, Mişcarea Civică „Tinerii Moldovei” au solicitat reînfiinţarea Centrului Naţional de Terminologie, care să poarte numele regretatului jurnalist Constantin Tănase. (Timpul, 04.09.15);
Arcadie Barbăroşie, directorul executiv al IPP (lipseşte virgula necesară după apoziţie) a declarat că dosarul şi evaluarea prin care se propune de a fi selectat managerul instituţiei de învăţământ este necesară pentru a demonstra capacităţile şi abilităţile de organizare. (Timpul, 04.09.15).

Atribuirea de sensuri improprii
Titlu: Cântece la rug (corect: foc de tabără) în Rezervaţia Orheiul Vechi (Timpul, 04.09.15);
Cei care au avut norocul ca livezile lor să nu cadă sub incidența norilor negri aducători de grindină au roadă mai bună. (Ziarul Naţional, 04.09.15);
Până la urmă, bărdărenii bulangii nu sunt decât nişte reflecţii ale politicienilor moldoveni. Nu fac nimic bun şi vor să fie votaţi. (Timpul, 04.09.15);
Cei mai defavorizați vor fi candidații independenți, care nu vor primi nimic din bugetul de stat, deoarece legea nu i-a luat în vizor. (trm.md, 10.09.15);
Potrivit lui Bodrug, rezultatele preventive (e vorba de rezultate preliminare, prealabile) ale anchetei arată că angajaţii Ministerului de Interne nu l-au urmărit pe motociclist, aşa cum susţin localnicii. (Publika.md, 22.04.15);
Familia Hodorkovski (soluţie: Hodorkovski a devenit brand) a devenit brand. (Unimedia, 09.09.15);
Nici în satele raionului situația nu este mai bună, în unele instituții lipsesc medicii, în altele – asistentele medicale. Acest peisaj este în comuna (corect: comunele) Chirca, Merenii Noi, Maximovca, Bulboaca, Ochiul Roșu. (Radio Moldova Actualităţi, trm.md, 08.09.15);
Un individ în vârstă de 32 ani (corect e, obligatoriu, cu prepoziţia de), domiciliat în capitală, a fost reţinut de către angajaţii IP Centru al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, pentru faptul că ar fi jefuit o femeie de geantă, în care se aflau bani în sumă de 1.500 euro, 3.000 lei şi bijuterii din aur. (Unimedia, 09.09.15);
Astăzi, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” vor fi invitaţi liderii AIE III pentru a se expune (soluţii: a-şi expune opiniile sau a se pronunţa pe marginea) asupra revendicărilor protestatarilor, dar și asupra ulterioarelor acțiuni din partea guvernării. (trm.md, 11.09.15);
La Orhei vor fi reparate încă 12 străzi din diferite regiuni (corect: sectoare, cartiere) ale orașului. Anunțul a fost făcut de primarul Ilan Shor pentru localnicii săi (chiar dacă l-au votat, orheienii nu sunt holopii lui Shor), scrie orhei.md . (Unimedia.info, 09.09.15);
Dintre acestea, 18 au fost traumate (corect: traumatizate) în interiorul unității de transport, iar 9 au fost aruncate afară din autovehicul. (Realitatea.md, 29.04.15);
Cu toate acestea, statul nu poate impune (corect: nu poate obliga) părinţii să nu plece peste hotare. (Timpul, 11.09.15);
În 2009 şi, respectiv, 2011 bătrânii au fost nevoiţi să-şi părăsească satul natal (Stălineştiul), impuşi (soluţie: mânaţi) de singurătate şi neputinţă fizică, şi să se mute cu traiul la copii, în s. Cepeleuţi. (Ziarul de Gardă, 10.09.15);
În sectorul vegetal se atestă o reducere a producţiei agricole la toate culturile agricole, datorită (corect: din cauza) impactului secetei severe. (Timpul, 04.09.2015).
 
Regimul prepoziţiei
Acţionând în unison (corect: la unison), şi Igor Dodon a început să ceară demisia in corpore a conducerii tuturor instituţiilor publice. (Adevărul, 11.09.15);
„Am caligrafiat realităţile de la sudul Moldovei timp de patru decenii. La noi, la Bugeac, e altfel”, susţine gânditor autorul. (Timpul, 04.09.15);
Şi foarte straniu – în loc să se ducă toate pe râpă (corectă e expresia frazeologică: a se duce de râpă), afacerea prospera. (Ziarul Naţional, 11.09.15);
La rîndul său, Iunona Lungul, directorul Unității de Implementare a fazei II a Proiectului de construcție a locuințelor sociale pentru persoane nevoiașe din R. Moldova, a subliniat că la moment (soluţii: pe moment, în prezent, acum etc.) sînt efectuate expertizele tehnice ale blocurilor existente(...). (Moldpres.md, 07.08);
Contribuția R. Moldova în (corect: la) proiect include valoarea construcţiei nefinalizate şi a terenului, costul evaluării şi expertizării construcţiei şi documentaţiei de proiect etc. (Moldpres.md, 07.08);
Acuzaţiile în adresa guvernării (...) (trm.md, 13.09.15).
 
Exorcizări lingvistice
Am fi vrut să ne mai referim şi la repetiţiile agasante (gen: Anterior, Promo-LEX a prezentat o analiză în care a făcut calcule prealabile privind alocațiile care vor fi alocate partidelor... (10.09.15, trm.md). Să pomenim măcar de situaţiile frecvente de topică alterată după modelul de gândire rusesc, dar, din lipsă de spaţiu, ne oprim la două cazuri: un pleonasm pe care presa şi unii vorbitori destul de avizaţi se încăpăţânează să-l menţină în uz (scrutin electoral) şi o struţocămilă neaoşă (urnă de gunoi). Să fie un soi de exorcizare: pomenindu-le ultima dată, să scăpăm pe veci de ele!
Situația pe țară la jumătatea scrutinului electoral pentru locale (Unimedia.info, 15.06.15);
Formaţiunea a cheltuit în actualul scrutin electoral de 3,7 ori mai mult decât la alegerile precedente (10 mil.). (Jurnal.md, 10.12.14);
Maria Baciu poate fi numită pe bună dreptate un cetățean responsabil, care nu a ratat niciun scrutin electoral. (Realitatea.md, 14.06.2015);
Piaţa Marii Adunări Naţionale a devenit, şi de această dată, o adevărată urnă de gunoi. (Realitatea.md, 15.10.2014);
În această după-amiază a izbucnit un incendiu în una dintre urnele de gunoi. (Unimedia.info, 01.08.2015);
Ce facem cu urnele de gunoi, care lipsesc de pe strada principală? (Publika.md, 23.07.2014);
Unii moldoveni sunt lipsiţi de bunul simţ. În această dimineaţă, în parcul Valea Trandafirilor, câteva coşuri de gunoi au fost demontate cu tot cu fundamentul din beton. Mai mult, pentru a fi observată fapta, răufăcătorii au pus urnele în mijlocul aleii. (Jurnal.md, 25.02.15).

Recapitulând, nu e nimic nou de recomandat decât aceleaşi lucruri etern valabile: cunoaşterea regulilor de ortografie şi ortoepie, lecturile din clasici, din presa de calitate, consultarea frecventă a dicţionarelor, un instrument util de lucru fiind chiar dexonline.ro. Un îndemn de urmat şi pentru reporteri, nu numai pentru redactori şi editori.
 ______________________
Acest material este publicat în cadrul proiectului  Campanii de advocacy pentru asigurarea transparenței proprietății media, a accesului la informație, promovarea valorilor și integrării europene”, implementat de CJI, care la rândul său face parte din proiectul „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova”, implementat de FHI 360. Acest material este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.