Вы здесь

Consiliul de Presă a lansat o campanie împotriva plagiatului în mass-media

25 мая 2016
1464 просмотра
„Plagiatul este furt! Să cunoaştem plagiatorii” – sub acest generic Consiliul de Presă din Republica Moldova a lansat joi, 19 mai, o campanie împotriva plagiatului în mass-media, care urmăreşte scopul de a sensibiliza comunitatea jurnalistică privind cazurile de plagiat (preluare neautorizată a conţinutului editorial). Jurnaliştii sunt îndemnaţi să semnaleze fiecare caz de plagiat pe platforma www.MediaForum.md
 
Codul deontologic al jurnalistului interzice plagiatul, stabilind în articolul 2.4 că: „Jurnalistul respectă dreptul de autor. Preluarea fără cost a materialelor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne, dar fără a depăşi jumătate din articolul sau ştirea preluată. În mod obligatoriu, în aceste cazuri, trebuie citată sursa şi autorul informaţiei, iar în cazul portalurilor informaţionale trebuie indicat şi linkul direct la sursă. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord încheiat cu deţinătorul drepturilor”. Cu toate acestea, cazurile de plagiat sunt reclamate frecvent Consiliului de Presă, iar unii jurnalişti şi instituţii mass-media ignoră bunele practici jurnalistice de respect pentru munca colegilor şi asigurarea drepturilor de autor.
 
Plagiatul în mass-media reprezintă un furt intelectual, iar cei care recurg la astfel de fapte neetice trebuie să fie sancţionaţi de breasla jurnalistică. Consiliul de Presă îndeamnă jurnaliştii şi instituţiile mass-media să participe în campania „PLAGIATUL este FURT!”, semnalând fiecare caz de plagiat, în speranţa că oprobriul public îi va determina pe plagiatori să revină la normele deontologice de preluare a materialelor jurnalistice.
 
Cazurile de plagiat pot fi semnalate pe platforma profesioniştilor mass-media www.MediaForum.md, linkul direct: http://mediaforum.md/campania/campanie-impotriva-plagiatului

După verificare, cazurile vor fi publicate pe pagina web Mediaforum.md, iar Consiliul de Presă le va da apreciere deontologică.
 
      
Secretariatul Consiliului de Presă
022-220996
www.mediaforum.md    
secretariat@consiliuldepresa.md

Sursă foto: www.consiliuldepresa.md