Fotograful american Isaac Pacheco: „Încă mai cred că un singur cadru ne poate vorbi despre multe lucruri”

MEDIA AZI: Domnule Isaac Pacheco, ați vizitat mai multe țări din lume. Ce v-a motivat în fiecare din aceste călătorii?
I.P.: Da, am fost în 44 de țări. Sunt dornic de a învăța noi culturi și pentru mine fiecare țară e ca o nouă ușă care se deschide spre o nouă istorie. Eu nu obosesc să relatez noi istorii.

M.A.: Ce v-a surprins în Moldova, ca fotograf?
I.P.: Este vibrant și e multă viață aici pe străzile voastre. Le-am explicat și participanților la instruire că atunci când mergi undeva ca să faci un articol, trebuie să te documentezi foarte bine. Din păcate, în afară nu este chiar atât de multă informație despre Moldova și am considerat că deoarece mă aflu aici, este o oportunitate să-i las pe oameni să cunoască cât mai bine Moldova. La fel, ca și în alte locuri pe care le-am vizitat, aflându-mă aici învăț mult mai multe decât dacă nu aș fi venit aici.

M.A.: De ce ați ales să deveniți fotograf?
I.P.: Când eram copil, eram pasionat și citeam foarte mult revista National Geographic și am înțeles că prin aceasta revistă pot să văd viețile oamenilor despre care niciodată nu aș fi putut să cunosc pe altă cale. Și fotografiile reprezentate de fotojurnaliștii de acolo erau ca niște ferestre care se deschideau către viețile oamenilor din diferite colțuri ale lumii.

M.A.: Practic, ceea ce faceți acum este realizarea unui vis din copilărie?
I.P.: Sigur că putem să spunem asta, pentru că eu am văzut că fotografiile au aceasta putere de a mă face să simt într-un fel sau de a mă face să cred într-un mod anume. Ulterior, mi-am dorit și eu să devin ca acea persoană care poate să îi ajute pe alții să treacă prin aceeași experiență.

M.A.: Există printre lucrările dvs. o fotografie care v-a marcat oarecum și care a avut cel mai mare impact în viața dumneavoastră?
I.P.: Este o fotografie pe care le-am prezentat-o și participanților la training. E despre mai multe femei care se aflau pe o barcă cu copiii lor, cu tot cu produsele pe care le transportau – fructe și legume. E făcută în Makoko, lângă orașul Lagos, din Nigeria. Era un fel de tabără ilegală construită  pe apă. Ele se deplasau cu barca și locuiau în acea tabără, erau peste o sută de mii de persoane.

Foto Sursa Isaac Pacheco

Îmi place această fotografie pentru că, într-un fel, relatează istoria vieții oamenilor de acolo într-un mod foarte uman și redă totul într-un fel în care publicul meu probabil niciodată nu va avea ocazia să vadă asta cu ochii săi și să înțeleagă.

Pentru mine era exact acea realizare a visului meu din copilărie, când vedeam și admiram fotografii de atunci. Și prin această fotografie am simțit că, uite, acum eu fac asta.

M.A.: Cine sunt fotografii de autoritate pentru dumneavoastră?
I.P.: Unul dintre fotografii mei preferați este Steve McCurry. El este autorul unei fotografii foarte cunoscute, a unei fete cu ochi verzi din Afganistan. A fost pe coperta National Geographic și este celebră. Dar, în general, portretele pe care le realizează acest fotograf și modul în care el prinde trăsăturile omului într-un portret – expresia feței, de exemplu – vorbește mult despre viețile personajelor sale.

Fotografie „Fata afgană” a lui Steve McCurry. 1984

Este  cunoscut și prin faptul că utiliza o peliculă Kodachrome. Kodak nu mai produce de mult pelicula aceasta, dar el o folosea. Ieșeau imagini foarte săturate, de un roșu  aprins. Pentru mine fotografiile lui parcă erau vii.

Au mai fost și alți fotografi care de-a lungul vieții m-au influențat: dintre aceștia, l-aș menționa aparte pe Henri Cartier-Bresson, cofondatorul agenției internaționale Magnum Photos, care a dezvoltat conceptul de „momentul decisiv”. Acesta înseamnă capturarea unui cadru într-o fracțiune de moment, un stop-cadru care ne spune foarte multe despre context și eveniment. Chiar și în era video-urilor, care domină spațiul virtual, eu încă mai cred că un singur cadru ne poate vorbi despre multe lucruri.
 
M.A.: Cum înțelegeți că o fotografie este bună? După ce criterii vă conduceți?
I.P.: Această decizie se ia la nivel inconștient. Îmi dau seama că o anumită fotografie este bună sau nu pentru că uneori contează ce mă face să simt față de această imagine. Dar alteori, trebuie să las de o parte sentimentele personale pe care le am față de istoria pe care vreau să o prezint. Până la urmă, ceea ce vreau să prezint trebuie să fie acel moment decisiv în timp, care mă ajută să-i relatez publicului istoria.