Cum instituțiile statului (nu) luptă cu fenomenul fake news?

În goană după accesări

Dezinformările „îmbracă” diferite veșminte pentru a atrage cititorii: unele au titluri captivante și ar fi mare păcat să nu le deschizi. Altele – cu titluri mai plictisitoare, dar însoțite de imagini atractive și, fără a-ți pune materia cenușie la contribuție, repejor, distribui acea știre-capcană care te anunță că, în curând, vei fi cel mai iubit dintre pământeni sau că te vei îmbogăți. Aceste dezinformări sunt „împrăștiate” intenționat în mediul online, pentru a ne vâna pe noi, pe cei care demult nu mai umblăm la „butoanele” gândirii critice.  Citind și diseminând asemenea informații, șuruburile gândirii critice ruginesc, iar noi suntem fericiți la moment că ne-am informat și, din bunăvoință, am răspândit informația, să o citească și alți prieteni. Unii, plictisiți de ororile informaționale, te șterg din lista de prieteni, alții nu te mai urmăresc. În schimb, există o pleiadă de utilizatori ai rețelelor sociale care cred că ești cel mai informat dintre prieteni și îți urmează pașii: citesc și distribuie tot ce li se pare fenomenal pentru acea zi, cum ar fi câștiguri de călătorii cu avionul. Asemenea tip de informații sunt răspândite în goană după accesări, fiind numit fenomenul click-ului.

Și acum poate vă adresați întrebarea: dar de ce să nu lăsăm autorii acestor informații să se distreze și să mai câștige și un ban, fără a transpira, doar pe seama naivității noastre?

Grav este faptul că acești autori se joacă cu sentimentele noastre și, prin „știrile-șopârle”, ne anunță prin titluri că a mai murit un  artist. Iar noi, îndrăgostiți de artă sau dornici să aflăm detalii prin ce chinuri a trecut acel artist înainte de a închide ochii, distribuim asemenea informații.  

Alți autori, mai fanteziști, ne descriu accidente aviatice sau feroviare, care doar în mintea lor se pot întâmpla. Desigur, pentru a ne atrage să-i citim, în titlu ne anunță că aceste catastrofe s-au soldat cu decesul a zeci sau sute de persoane. Iar noi, dornici de senzații, le facem pe plac autorilor teribiliști și distribuim informația.

Aici deja este terenul unde trebuie să intervină autoritățile: să-i găsească pe autori și să afle cu ce intenții au plăsmuit acele fake news de groază. Dacă informația a fost distribuită intenționat, să se mai distreze sau să-și umple pușculița, atunci autorii trebuie sancționați cu amenzi usturătoare, pentru a fi descurajate astfel de practici. Nu cunosc în Republica Moldova ca autoritățile să fi sancționat persoane sau instituții care distribuie intenționat știri false. Știu că anul trecut, Letonia, fiind țară membră a Uniunii Europene, a amendat un tânăr care „se distra”, publicând astfel de dezinformări.

Autoritățile de la noi nu vor să acționeze în astfel de cazuri. Și avem precedentul când portalul Stopfals.md a fost clonat de un alt site obscur, fiindu-i furate însemnele și produsele media. Au fost sesizate atunci autoritățile de profil, dar nimeni nu a acționat. Acest site obscur, continuă să publice mizerii. Probabil cuiva îi convine.

Știu, îmi puteți reproșa: dar cum rămâne cu libertatea de exprimare, un drept garantat de toate tratatele internaționale. Fiind jurnalistă, știu ce înseamnă să te poți exprima liber, fără a te gândi la consecințe. În cazul distribuirii intenționate a fake news însă, dreptul libertății de exprimare a unora se termină acolo unde începe... hărțuirea altora.

Dezinformările din presă

Colegii-jurnaliști, din lipsă de timp sau din cauza că nu au suficientă experiență profesională – dezinformează și ei. Uneori o fac subtil, fără a-ți da seama la prima vedere. Alteori însă, falsul din informații este atât de grav, încât cu greu îți vine să crezi că știrea a fost plăsmuită de un coleg care a citit Codul deontologic al jurnalistului.

Toți jurnaliștii am greșit în activitatea noastră. Și nu cred că este vreun coleg care să pună mâna la inimă și să ne spună despre sfințenia sa profesională. Fie că nu am dat dreptul la replică unei a doua surse, ori am încercat să folosim legitimația de jurnalist pentru a rezolva o problemă personală. Dar toate acestea par să fie pardonabile, în comparație cu distribuirea intenționată a dezinformărilor, fie sub presiunea șefului, fie din dorința personală de a te afirma prin ceva. Este grav pentru că, în acest mod jurnalistul atentează la integritatea psihică a publicului. Din păcate, cadrul legislativ național nu prevede reglementări speciale pentru diseminarea intenționată a dezinformărilor.

Sperietori în perioada electorală

Republica Moldova, cu dezinformările înainte de alegeri, a devenit un studiu de caz în toate manualele de jurnalism, la capitolul dezinformări în alegeri. Și nu cred că vom putea uita cazul când, în toamna anului 2016,  electoratul a fost speriat de invazia celor 30 de mii de sirieni, în cazul în care ar fi câștigat Maia Sandu fotoliul de președinte de țară. Atunci, un pamflet, a fost ridicat de unele instituții media la grad de „breaking news”. Și mulți oameni au crezut. În zonele rurale și acum sunt speriați că sirienii ar putea să vină la ei în sat, poate chiar la ei în mahala, mai ales că multe case sunt pustii. Alții sunt indignați și acum, crezând că, dacă totuși vin acei sirieni, ajutorul de Paște, de 600 de lei, ar putea fi mai mic, că doar banii vor fi  împărțiți la toți oamenii nevoiași! Astfel, o știre falsă s-a tot rostogolit, nu fără aportul presei politizate, până a ajuns o sperietoare. Și, când te gândești, că toate au pornit de la o știre fake! Iar știrea în cauză nu era despre extratereștri, pe care jurnaliștii nu-i puteau contacta pentru a le lua o reacție, ci despre oameni cu care trebuiau să discute, să le solicite opinia înainte de a scrie.

O altă sperietoare a fost reluată la alegerile din vara trecută, când locuitorii orașului Chișinău urmau să-și aleagă primarul. Ne referim la știrea falsă, potrivit căreia unul dintre candidați, Andrei Năstase, ar fi promis să dea în arendă arabilor orașul Chișinău pentru jumătate de secol. Doar că de această dată, minciuna nu a avut un impact la fel de mare, deoarece nu a fost diseminată de presa tradițională, ci doar în rețelele sociale. Cred că publicul nostru a devenit mai imun la astfel de falsuri informaționale.

Iar cu totul recent, deja în alegerile parlamentare din februarie, o anumită presă a încercat din nou trucul cu refugiații, printr-o știre falsă, construită pe cazul a doi minori din Bangladesh, prinși la frontiera Republicii Moldova cu România. Unele portaluri au hiperbolizat cazul, prin titluri și imagini ce provocau panică. Dar nu a mers nici de data aceasta, sperietoarea nu a prins la public.

Autoritățile de la noi au interzis emisiunile informative transmise de posturile TV din Federația Rusă, invocând valul mare de propagandă și dezinformare. Acest instrument însă nu prea funcționează, deoarece aceleași dezinformări sunt difuzate deja de presa noastră, afiliată politic. Iar de la posturile tv locale informația falsă și propagandistă se rostogolește în mediul online.

Există vreun vaccin anti-fake news?

În comparație cu situația de acum trei ani, cred că societatea noastră a devenit mai imună la știrile false. Publicul știe acum să discearnă între o informație reală și una falsă. Este și meritul unor instituții și organizații de media care s-au angajat să cultive publicul - prin lecții de educație media în școli, în biblioteci, prin întâlniri cu cetățenii.

Cel mai bun vaccin anti-fake news este consumul calitativ de informații. De aceea responsabilitatea noastră enormă, a jurnaliștilor, este să-i oferim cititorului informație corectă, bine documentată, bazată pe surse și date cât mai exacte. Iar atunci când scriem, în special știri, să nu ne bazăm pe sentimente, ci pe fapte concrete. Sentimentul este bun, dar în relațiile cu cei dragi, când ne alintăm iubiții, copiii sau când ne manipulăm frumos părinții.

Cred că societatea civilă face suficient în informarea publicului despre pericolul dezinformărilor. Este timpul să ne convingem că avem și autorități, care, într-adevăr sunt îngrijorate de situația din țară la acest capitol.

Sursa foto: Elena Covalenco