Вы здесь

Moțpan insistă pe ipoteza că la interceptarea jurnaliștilor și activiștilor civici ar fi participat și SIS

26 ноября 2019
1182 просмотра
Președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Chiril Moțpan (deputat din Fracțiunea ACUM Platforma DA), a insistat, în cadrul briefingului de presă din Parlament din 26 noiembrie, pe ipoteza că în spatele acțiunilor de interceptare a protestatarilor, jurnaliștilor și activiștilor civici ar sta și Serviciul de Informații și Securitate (SIS). Moțpan susține că „doar SIS dispune de aparataj de interceptare”. Mai  mult decât atât, deputatul este de părere că interceptările se referă nu numai la anul 2016, dar și la perioada 2017-2019. Reamintim că SIS a emis un comunicat de presă, pe 25 noiembrie, în care a respins afirmațiile apărute în spațiul public despre o presupusă implicare a instituției în interceptarea unor reprezentanţi ai mass-media, activiști civici, lideri de opinie şi politicieni.

Chiril Moțpan a precizat că informațiile pe care le deține sunt din surse care „par de încredere”, fără a le da numele. Moțpan susține că inițial credea că interceptarea activiștilor civici și a jurnaliștilor a fost efectuată de către subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cunoscute ca Direcțiile 5 și 7, și că țineau doar de perioada 2015-2016. Potrivit lui, există o ipoteză plauzibilă că și alte structuri ale statului, cum ar fi Serviciul de Informații și Securitate, ar fi putut desfășura asemenea acțiuni, pe parcursul anilor 2017-2018 și 2019. „În acest caz ,s-ar părea că cel mai plauzibil autor pentru paginile (lista persoanelor interceptate – n.n.) la care ne referim, dar nu este o certitudine, ar fi Serviciul de Informații și Securitate, mai precis Direcția Protecția Regimului Constituțional, care este abilitată să realizeze asemenea activități cu angajații ce au în vizor partidele, societatea civilă și jurnaliștii. Ceea ce îi interesează oficial pe angajații acestei Direcții sunt riscurile și amenințările cu privire la securitatea regimului constituțional. Și aceasta ar fi de crezut, pentru că doar SIS dispune de aparataj de interceptare. MAI, CNA, Poliția de Frontieră și alte instituții, pentru demararea unor activități de acest gen solicită sprijinul SIS”, a afirmat Moțpan.

Deputatul a informat jurnaliștii că a solicitat Procuraturii Generale să întreprindă măsurile prevăzute de lege și să informeze cu referire la rezultatele obținute în acest caz. „Or la compararea acestor pagini cu formatul altor documente din instituțiile abilitate cu activități investigativ-operative procurorii ar putea să observe similarități izbitoare, parcă ieșite din aceeași cancelarie”, a adăugat Moțpan.

De menționat, că fostul șef al Direcției nr.6 Protecția Martorilor din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Anatolie Macovei, a declarat, pe 25 noiembrie, în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la TV8, că multe materiale privind interceptarea și filarea diferitelor persoane – activiști civici, jurnaliști, susținători ai opoziției, despre care a anunțat recent deputatul Chiril Moțpan, ar fi fost distruse pentru a lichida dovezile.

Declarațiile lui Anatolie Macovei în cadrul emisiunii Cutia Neagră. Sursa: TV8

Tot ieri, SIS a emis un comunicat de presă prin care a respins afirmaţiile apărute în spaţiul public despre presupusa implicare a instituţiei în interceptări. SIS susține că informațiile despre o listă de persoane care ar fi fost interceptate de SIS sunt distorsionate. „Este regretabil faptul că se încearcă atragerea Serviciului de Informații şi Securitate într-o zonă a speculațiilor, prin lansarea în spaţiul public a informaţiilor neverificate, trunchiate sau distorsionate, ce generează dezinformare, manipulare şi intoxicare a opiniei publice”, se arată în comunicatul instituției.

De asemenea, atât fostul ministru de Interne Alexandru Jizdan, cât și șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție Gheorghe Cavcaliuc au respins acuzațiile lui Moțpan.

Amintim că Chiril Moțpan a declarat, pe 22 noiembrie, în cadrului conferinței de presă din Parlament, că convorbirile telefonice ale mai multor jurnaliști și reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova ar fi fost interceptate de către reprezentanții organelor de drept sau de către structuri paramilitare.

Deputatul a pus la dispoziția presei o listă de persoane care ar fi fost interceptate, în care se regăsesc directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice, Cornelia Cozonac, directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, jurnalistele de la TV 8 Natalia Morari, Mariana Rață și Angela Gonța; jurnaliștii Jurnal TV Anatolie Durbală, Constantin Cheianu, Vasile Năstase (deja deputat), Val Butnaru, Vladimir Berghii, Alina Cujba; jurnaliștii Ion Preașcă de la RISE Moldova și Valentina Ursu de la Europa Liberă, fondatorul portalului Agora.md, Tudor Darie, și alții.