Ro
En
Рy
Acest sfârșit de an a răsturnat peste capul confraților mei de jurnalism mai multe surprize diabolice. În subiectul de mai jos mă voi limita la doar două dintre ele: interceptarea convorbirilor telefonice ale unor colegi de profesie și anunțarea disponibilizărilor la Instituția Publică Agenția Informațională de Stat Moldpres.
La 22 noiembrie, Chiril Moțpan, președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, declara într-o conferință de presă că, la comanda guvernării democrate, telefoanele mai multor reprezentanți ai mass-media și ai societății civile din Republica Moldova ar fi fost recepționate de către Serviciul de Securitate și Informații și de către Inspectoratul de Poliție. În plus, deputatul prezenta și o listă cu nume concrete de ziariști cunoscuți, telefoanele cărora au fost conectate la urechea colaboratorilor SIS. Nu pot pune la îndoială, în acest caz, responsabilitatea unui șef de comisie parlamentară, mai ales că și RISE Moldova, în investigația sa „Ministerul interceptărilor” a demonstrat existența unei campanii de interceptări și filări a opozanților guvernării democrate, printre care au fost și jurnaliști. Sigur, mai mulți ziariști și organizații de presă au reacționat dureros la o asemenea ingerință în viața lor personală din partea organelor de forță ale statului. Tudor Darie, fondatorul portalului Agora.md, de exemplu, scria că anume de modul în care vom reacționa va depinde dacă în viitor jurnaliștii vor mai fi urmăriți și hărțuiți în asemenea hal. Iar jurnaliștii de la postul de televiziune TV8 au chemat colegii din mass-media să facă front comun împotriva urmăririi și interceptării ilegale a jurnaliștilor: „Vă îndemnăm să semnăm împreună un demers către Procuratura Generală pentru a cere investigarea penală a circumstanțelor în care am fost interceptați și filați. E timpul să ne unim eforturile pentru a obține pedepsirea penală a celor care au dat indicații și a celor care au executat ordinul pentru interceptarea noastră abuzivă și ilegală”. Rețineți: e timpul să ne unim eforturile…
Al doilea caz. La 11 noiembrie curent, mai mulți angajați ai Instituției Publice Agenția Informațională de Stat Moldpres au fost preavizați că vor fi disponibilizați în legătură cu faptul că fondatorul a aprobat o nouă structură și un efectiv-limită la Moldpres. Printre preavizați erau și jurnaliști, inclusiv harnicii și talentații fotoreporteri Andrei Mardare și Mihai Vengher, care și-au dedicat aproape toată viața acestei agenții de știri. Vengher susține că a lucrat aici vreo 30 de ani, că nu face politică, dar a fost impus să semneze pentru disponibilizare, chiar dacă e absurd să lași fără fotoreporteri o agenție națională de știri.
Frații mei, ziariștii, îi compătimesc pe colegii lor de la Moldpres, îi susțin moral, dar numai atât. Și, cum se întâmplă des în asemenea cazuri, când i se face cuiva o nedreptate, apare zâzanie în colectiv, răutate, discordie și viclenie, rivalitate pentru păstrarea locului de muncă. Din păcate, asta-i realitatea azi în breasla noastră ziaristică…
În ultimii 15 ani, la diferite întruniri oficiale sau neoficiale, în dezbateri colegiale despre soarta jurnaliștilor adesea am exclamat și eu: vai, cât de mult ne lipsește Uniunea Jurnaliștilor de odinioară! Dacă acum câțiva ani mai speram că ultimul ei președinte, Valeriu Saharneanu, o va resuscita, de la o vreme am înțeles că ea a fost înmormântată, fără colac și fără lumânare.
Dar mai speram într-o asociere profesională, corporativă, care să susțină și să promoveze fraternitatea noastră ziaristică. Am făcut sugestii și am susținut acțiuni inițiate de alți colegi, cu participarea unor experți străini, în speranța creării unui sindicat care să apere libertatea jurnaliștilor, să facă presiuni asupra angajatorilor din mass-media care nu respectă Codul muncii, să susțină și să promoveze jurnalismul responsabil, de calitate, să reacționeze în situațiile de criză ale unor ziariști sau subdiviziuni de presă. Știu că unii colegi chiar stabiliseră în acest sens relații de colaborare cu sindicatul MediaSind de la Federația Română a Jurnaliștilor, care actualmente dispune și de o platformă online - MediaSind TV, unde membrii sindicatului își pot exprima opiniile online, găsesc aici drepturile jurnaliștilor, Codul deontologic și o secțiune pentru video, unde se pot încărca materiale legate de jurnalism și de activitatea sindicatului. Pe platformă pot fi reclamate abuzurile patronatului, iar jurnaliștii îşi pot face publice producțiile care „deranjează” și sunt interzise pentru difuzare. Important e că Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind are filiale și pentru instituțiile publice TVR, Radio România, AGERPRES, dar și pentru mediile online şi freelanceri. Timp de 18 ani, de când activează, MediaSind a câştigat, în instanță, zeci de procese pentru recuperarea drepturilor salariale ale propriilor membri de sindicat şi a sancţionat public mai multe abuzuri ale unor şefi cu înclinații dictatoriale - conducători de instituţii publice de media.
După cum vedeți, nici susținerea partenerilor din străinătate, dar nici a fraților noștri de peste Prut nu s-au soldat cu succes în cazul mass-media din Republica Moldova, unde sărăcia și intrigile politice i-au făcut pe ziariști să uite de solidaritate de breaslă și spirit corporativ. Dezbinat pe criterii politice și pe interese de grup, în lipsa unei uniuni profesionale și, în special, a unui sindicat profesional, corpul ziaristic nu mai reprezintă o forță care să-și impună respectul, iar presa nici pe departe nu este a patra putere în stat. Ba mai mult, în majoritatea cazurilor, ziariștii sunt tot mai des supuși frustrărilor, neglijați sau blamați, transformați în sclavi ai patronilor din mass-media.
Apare o întrebare logică: cine îi apără azi pe ziariști? Cine îi apără pe Andrei Mardare și Mihai Vengher, doi profesioniști cu merite incontestabile în domeniul fotojurnalismului? Sau cine îl apără pe colegul lor de la agenție, Nicolae Roibu, care scria pe o rețea de socializare că merge zilnic pe teren și face știri de la evenimente, dar i se plătește de două-trei ori mai puțin față de alți colegi de ai săi, care își scriu știrile doar din comunicate de presă? Ce urmează după îndemnul lansat de jurnaliștii de la TV8, care strigă că e timpul să ne unim eforturile?
Tradițional, în asemenea situații reacționează principalele ONG-uri de media: Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația Presei Independente, Asociația Presei Electronice, Centrul de Investigații Jurnalistice, Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociația Telejurnaliștilor Independenți, Centrul „Acces-Info”… Adineauri, acestea au solicitat Guvernului Chicu să includă în programul său de activitate angajamente cu privire la îmbunătățirea situației mass-media. Eu văd în asta și o cerință sindicalistă. Precum sindicaliste sunt și îndemnurile recentului Forum mass-media către jurnaliști și instituțiile mass-media: să se solidarizeze în cazurile de comportament inadecvat din partea autorităților, partidelor și a altor actori sociali; să respecte cu strictețe normele deontologice și standardele profesionale; să respingă implicarea în campanii de denigrare și linșaj mediatic, indiferent de scopul acestora; să-și dezvolte în permanență capacitățile profesionale pentru a oferi publicului un produs jurnalistic de calitate, inclusiv să fie organizate cursuri de perfecționare profesională. Or, acest lucru este confirmat prin alt îndemn: jurnaliștii să dezbată oportunitatea creării unui sindicat al lor, preocupat de protecția socială a jurnaliștilor.
Tot la acest forum, organizatorii au invitat un expert străin - Claude Robillard, fost secretar general al Federației Profesionale a Jurnaliștilor din Quebec, Canada – care a vorbit despre sindicalizarea jurnaliștilor ca formă de protecție și de responsabilizare a mass-media. Astfel, am aflat că în Quebec există Federația Profesională a Jurnaliștilor, Consiliul de presă și Sindicatul de presă. Acestea au fost create într-o perioadă de criză a societății, când ziariștii au înțeles că trebuie să se unească pentru a-și apăra drepturile, inclusiv cele sociale. Federația apără libertatea presei, Consiliul – deontologia profesională, iar sindicatul – drepturile sociale ale jurnaliștilor: condițiile de muncă, salariile, concediile etc. Bunăoară, în perioada de criză, sindicatul jurnaliștilor din Quebec a intervenit și a obținut ca o jumătate din salariul jurnaliștilor să fie plătit de guvern, în alt caz - a găsit sponsori pentru a salva o revistă falimentară. Au obținut, prin lege, interdicția pentru patronii de presă de a folosi spărgători de grevă în cazul în care ziariștii declară grevă.
Acum, închipuiți-vă că și noi am fi avut un sindicat al jurnaliștilor bine închegat și funcțional, care ar fi chemat membrii săi la grevă generală în cazul interceptării telefoanelor mai multor reprezentanți ai mass-media de către Serviciul de Securitate și Informații și de către Inspectoratul de Poliție, iar angajatorii mass-media n-ar fi avut dreptul să folosească spărgători de grevă. Atunci oricine, inclusiv SIS, ar fi înțeles că mass-media este o forță.
Situația creată în ultimii ani în mass-media dictează constituirea urgentă a unui sindicat al jurnaliștilor. Această inițiativă ar putea veni din partea unui ONG de presă, care, cu susținere din partea partenerilor de dezvoltare, ar pune temelia unui asemenea sindicat. Sunt convins că o bună parte dintre colegii mei ar fi de acord să se asocieze și chiar să plătească, bunăoară, 0,5 la sută din salariu pentru activitatea unui asemenea sindicat – centralizat, prin intermediul contabilității mass-media pe care o reprezintă. Așa ar fi normal, dacă vrem să fim o forță și dacă vrem să construim o societate civilizată.
