Вы здесь

Mai multe organizații neguvernamentale solicită Parlamentului adoptarea neîntârziată a legii ONG-urilor

03 июня 2020
1293 просмотра
Membrii Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic cer Legislativului adoptarea neîntârziată, în lectură finală, a proiectului de lege cu privire la organizațiile necomerciale. Într-un apel public, semnatarii solicită votarea documentului în redacția aprobată de Comisia juridică a Parlamentului la 28 mai 2020, dar și ca legea să intre în vigoare potrivit regulilor generale și nu din 1 ianuarie 2021, așa cum au propus deputații socialiști.

În apel, organizațiile membre ale Platformei salută avizul pozitiv al Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului pentru votarea proiectului în lectură finală și faptul că în acesta nu au fost introduse prevederi care ar îngreuna activitatea ONG-urilor. „Proiectul vine să îmbunătățească considerabil cadrul legal cu privire la organizațiile necomerciale și transpune cele mai bune practici și standarde cu privire la libertatea de asociere recomandate de către Comisia de la Veneția și OSCE/ODIHR”, se afirmă în document. 

Totodată, autorii menționează că membrii Partidului Socialiștilor din Comisia juridică a Parlamentului au propus, „fără a prezenta motive convingătoare”, intrarea în vigoare a legii din 1 ianuarie 2021, propunere care nu a acumulat numărul necesar de voturi. În acest context, ONG-urile menționate solicită public parlamentarilor să adopte „neîntârziat” proiectul de lege cu privire la organizațiile necomerciale în lectura a doua și să respingă propunerea ca legea să fie pusă în aplicare începând cu anul viitor.

Anterior, președintele Igor Dodon și prim-ministrul Ion Chicu au declarat public că sunt împotriva votării acestui proiect de lege în varianta adoptată de comisia de profil.

Platforma Națională a Forumului Societății Civile din Partneriatul Estic a fost creată în anul 2011 și are în prezent 84 de membri. Șase dintre aceștia sunt organizații-umbrelă pentru alte 255 de organizații.