Вы здесь

​Regulamentul de reflectare a campaniei electorale pentru anticipate, aprobat de CEC

12 мая 2021
624 просмотра
Comisia Electorală Centrală a aprobat, în cadrul ședinței din 12 aprilie, Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova. Potrivit documentului, prevederile sunt valabile și pentru posturi radio sau TV din alte țări, iar Consiliul Audiovizualului (CA) va putea sancționa inclusiv televiziunile care restransmit și difuzează servicii de programe ale posturilor din străinătate. 

Documentul aprobat de CEC prevede că principiile reflectării echilibrate şi imparţiale a alegerilor parlamentare sunt obligatorii şi pentru instituţiile audiovizuale din alte ţări, care au acces în spaţiul informaţional al Republicii Moldova, iar în cazul încălcării acestor cerințe, responsabilitatea revine titularilor licenţelor de emisie și ai autorizațiilor de retransmisie. „Furnizorii de servicii media care retransmit și/sau difuzează servicii de programe, părți ale serviciilor de programe sau programe (emisiuni) ale posturilor de televiziune sau radio din străinătate sunt responsabili de respectarea prevederilor Codului electoral și celor ale Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă. Pentru încălcarea dispozițiilor legislației electorale și audiovizuale, Consiliul Audiovizualului poate aplica sancțiuni prevăzute de legislația în vigoare”, se arată în document.

O altă prevedere a Regulamentului se referă la faptul că CA „este în drept să notifice despre violarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor rezidente din Republica Moldova în materie electorală de către furnizorii de servicii media în afara jurisdicției Republicii Moldova”. Prevederea respectivă a fost inclusă la propunerea CA. 

Membrul CEC Dumitru Pavel a propus, în cadrul ședinței, completarea articolului Regulamentului cu privire la spoturile electorale. Propunerea a fost admisă de secretarul Comisiei, Maxim Lebedinschi. Astfel, potrivit regulamentului, „se interzice difuzarea spoturilor electorale și a reportajelor susceptibile de a propaga, incita, promova sau justifica ura rasială, xenofobia, antisemitismul sau alte forme de ură fondate pe intoleranţă sau pe discriminarea pe criterii de sex, de rasă, de naţionalitate, de religie, de dizabilitate sau de orientare sexuală”.

Cât privește dezbaterile electorale, Maxim Lebedinschi a precizat că acestea pot fi organizate din data înregistrării la CEC a cel puțin doi concurenți electorali. Totodată, în campanie, furnizorii de servicii media naţionali au obligația, iar cei locali și regionali au dreptul să organizeze dezbateri electorale. De asemenea, posturile private de radio și TV vor avea dreptul să retransmită, în regim live, dezbaterile electorale organizate de furnizorul public de televiziune, dar vor putea să organizeze și propriile dezbateri. Prevederea a fost introdusă în contextul pandemiei de Covid-19.
 
Potrivit Regulamentului, moderatorii emisiunilor de dezbateri electorale sunt obligați să fie imparțiali,  să formuleze întrebările clar, „evitând abordarea tendenţioasă sau părtinitoare”, și să intervină inclusiv prin închiderea microfonului, dacă invitaţii încalcă legislația și dacă nu se conformează solicitărilor moderatorului. De asemenea, moderatorii sunt obligați să nu aibă calitatea de candidați ori persoane de încredere la alegeri sau rude de gradul întâi și doi ale candidaților.

Sursa foto: Moldpres