Вы здесь

​ZdG: Angajații Moldpres acuză administrația de ilegalități, într-o scrisoare anonimă. Reacția șefului agenției

25 июня 2021
804 просмотра
Ziarul de Gardă a publicat o scrisoare ce ar fi semnată de mai mulți angajați ai Moldpres care au solicitat anonimatul și care  acuză directorul instituției că „nu se prezintă la muncă”, iar administrația - de „abuz de putere”. Persoanele vizate au negat acuzațiile.

ZdG susține că a recepționat pe adresa redacției o scrisoare anonimă în care mai mulți angajați o acuză pe președinta Consiliului de Administrație al AIS Moldpres, Ina Railean, care este și angajată a Cancelariei de Stat, „de abuz de putere”, menționând că aceasta ar fi angajat cel puțin două prietene și rudele sale la Moldpres. Tot în scrisoare, petiționarii se plâng că directorul Moldpres, Andrei Volentir, care este și membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC), nu se prezintă la muncă și „nu a organizat nicio ședință cu angajații Agenției” de când a preluat portofoliul de director.

Abordați de jurnaliști pentru reacții, atât Ina Railean, cât și Andrei Volentir au negat acuzațiile. Directorul Moldpres a declarat pentru ZdG că „scrisorile anonime sunt calificate ca bârfe”. „Extraordinar, sunt uluit de ceea ce aud. Eu nu am cuvinte. Eu acum sunt în biroul meu de lucru, trimiteți un procuror să mă verifice”, a replicat Volentir. 

Ina Railean a refuzat să comenteze pentru ZdG conținutul scrisorii și a precizat că nu este angajată Moldpres, ci a Cancelariei de Stat. „Nu pot să fac abuz de serviciu într-o instituție unde eu nu sunt angajată. (...) Eu sunt reprezentantă în consiliu. Eu ca și membru și reprezentant al Consiliului nu mă implic în activitatea instituției”, a precizat ea pentru instituția media. 

Anterior, jurnaliștii de la Moldpres au anunțat, în luna mai, că Cancelaria de Stat, fondatoarea Moldpres, a elaborat un nou statut al agenției informaționale de stat, în care nu se mai regăsește și Direcția știri, calificând inițiativa drept „un atac asupra presei”. Aceștia au publicat și o știre la subiect, pe site-ul instituției, dar articolul a fost retras la scurt timp.
Andrei Volentir a dezmințit atunci informațiile publicate inițial de jurnaliștii agenției cu privire la proiectul de modificare a statutului instituției și a spus că a fost „o interpretare eronată a documentului”, aflat în faza incipientă.

Sursa foto: Moldpres