​Unde dai și unde crapă sau la ce servesc unor membri CA propriile rapoarte de monitorizare

Primul raport de monitorizare a modului în care mai mulți furnizori de servicii media au reflectat campania electorală pentru parlamentarele din 11 iulie a fost net superior dezbaterilor lui de către unii membri ai Consiliului Audiovizualului. Nu e prima dată când anumite rapoarte de monitorizare, cu rezultate foarte convingătoare, trezesc discuții inutile în contradictoriu în rândurile membrilor CA. De ce inutile? Pentru că, se vede, sunt înțelese diferit importante noțiuni, chiar noțiuni cheie în cazul concret, precum libertatea cuvântului, conotație, echilibru, dreptul la opinie etc. Probabil, acest lucru este cel mai regretabil, pentru că denotă o lipsă de încredere a unor membri CA în ceea ce face propriul serviciu de monitorizare, diminuează relevanța rezultatelor monitorizării, dar și efortul istovitor, totuși, al monitorilor și, în consecință, datele beton ale monitorizării nu generează consecințele vădit vizibile spre care indică respectivele date. 

Cu referire la primul raport de monitorizare, el arăta măsurat, numărat, calculat ceea ce știm, de fapt, dar fără a avea la mână calcule exacte. Iar calculele spuneau cert că patru televiziuni au neglijat și legea, și propriile declarații ale politicii editoriale pentru alegeri. Au încălcat patru, dar a fost sancționată una singură. De ce? Pentru că a încălcat legea mai tare decât celelalte trei? Dar ce articol și ce alineat din lege spune să fie pedepsită doar televiziunea care încalcă mai tare?! Și ce lege zice că trebuie raportate încălcările unei televiziuni la încălcările altor televiziuni și nu la norma legii?! Nu o spune nicio lege, niciun articol și niciun alineat, dar unii membri CA pun preț (decisiv, prin vot!) pe ce cred dânșii și nu pe ce zice legea. 

Și nu ar fi mare pagubă, dacă ceea ce cred și ceea ce dictează legea ar coincide. Dar, deseori, nu coincide. Și paguba-i mare. Eu, ca privitor de rând, aștept de la televiziuni știri corecte, echilibrate, cu toate sursele, cu toți protagoniștii implicați în evenimentele despre care îmi comunică știrile. Dacă în loc de știri mi se oferă agitație electorală, aștept să intervină CA, căci pentru asta există. Să intervină pentru a opri agitația electorală, nu pentru a o stimula. Or, deciziile în urma discuțiilor pe marginea primului raport de monitorizare în niciun fel nu pot descuraja sau demotiva televiziunile de partid să facă lucrul agitatorilor electorali. 

E descalificant să invocăm libertatea cuvântului în dorința de a pune la adăpost pe cineva de sancțiuni. Libertatea cuvântului, ca valoare umană, are limite tocmai pentru a rămâne valoare. În caz contrar, în  spatele ei se pot dosi și discursul de ură, și atacul la persoană, și rețete de bombe, și chemări la terorism, și călcarea în picioare a demnității, și agitația electorală pură, și propaganda etc. Și când invocăm  libertatea cuvântului e nevoie de mult discernământ. Dar dacă nu-l avem, să recitim și să înțelegem ce permite și ce interzice legea televiziunilor în alegeri. Și să procedăm cum zice legea, indiferent de ce credem  noi, personal.

La fel e și cu pseudoargumentul că jurnalistul, moderatorul, reporterul poate face ce vrea la ecran. Da, jurnalistul, ca orice om, are dreptul la propria opinie, dar ar fi bine s-o spună în „Comentariu”, nu în „Știre”.  Dar cel mai bine - la o bere sau la bucătărie. Pentru că, de ce jurnalistul ar trebui pe noi, pe ceilalți, să ne învețe cum să trăim?! Doar pentru că are acces la ecran, iar noi nu?! E suficient motivul? Și asta am vrea  noi? Cu siguranță, nu! În orice temă/problemă discutată, lasă să ni-i aducă pe cei mai cunoscători oameni din domeniu, pentru că jurnalistul nu-i Dumnezeu să le știe pe toate. 

Televiziunile afiliate politic nesancționate, chipurile, au reflectat concurenții electorali așa cum au reflectat (masiv ori defel) pentru că vremurile-s grele și pentru că unii concurenți organizează evenimente, iar alții -  nu. De fapt, raportul de monitorizare arată că în aceleași condiții de „vremuri grele”, majoritatea televiziunilor au lucrat onest. Este anapoda să îndreptățești agitația electorală de la televiziuni prin vremurile grele  pe care le trăim. Dacă mergem pe logica asta, ajungem la jurnalism de vremuri grele și jurnalism de vremuri ușoare. Cât despre numărul evenimentelor pe care le organizează concurenții, raportul zice că televiziunile cu pricina, chiar dacă sunt mai multe evenimente electorale, le selectează, zi de zi, în principal, pe cele „care trebuie”, conform afilierii politice, adică. Și le neglijează pe cele „care nu trebuie”. Din acest motiv apare dezechilibrul și nicidecum din altul. 

Televiziunea nu poate crea evenimente în locul concurenților electorali, dar dacă aceștia au evenimente, televiziunea trebuie să le reflecte. Nu selectiv și nu tendențios. Pentru că și legea așa dictează, și televiziunea, prin declarația politicii editoriale, s-a angajat așa să facă. De informație are nevoie votantul, nu partidul patron. De informație neschimonosită și fără comentariul obligatoriu al reporterului sau moderatorului, dacă are respect pentru telespectator, și dacă nu-l desconsideră (privitorul are destulă minte și știe cum să procedeze cu informația fără să i-o vâre pe gât jurnalistul).    

Unii membri CA, în cadrul discuției raportului de monitorizare, și-au arătat dezamăgirea că și actuala campanie electorală este amorfă, deși de ce să-i preocupe acest lucru în ședința cu altă agendă și cu alt subiect de cântărit?! Eu, urmărind ședința, în spiritul libertății de opinie, îmi arăt dezamăgirea că și în actuala campanie electorală CA de azi a rămas cel de ieri. Păcat de efortul monitorilor.