Вы здесь

​Caricatura Media Azi: Garantarea accesului la informație pentru presa din Moldova, cu țârâita sau deloc

28 сентября 2021
1205 просмотров
Acum mai bine de douăzeci de ani, în Republica Moldova a fost aprobată Legea privind accesul la informație. Experții remarcau atunci că statul nostru a fost „primul dintre fostele republici sovietice care va avea o lege a accesului la informație”. 

Primii la aprobare, nu și la implementare, după cum ne-am convins în timp. Or, în toți acești ani, jurnaliștii au fost nevoiți să adune datele de interes public picătură cu picătură ca să-și facă bine munca și să informeze cetățenii despre problemele esențiale din societate. În multe cazuri, așteptarea durează exagerat de mult timp, iar de foarte multe ori aceste informații nu mai „curg” deloc. Funcționarii și autoritățile, care dețin și gestionează informațiile de interes public, fie uită să repare periodic „sistemele” și să îmbunătățească lucrurile în domeniu, fie închid intenționat „robinetele”. 

Între timp, cei care au de suferit sunt cetățenii. Să nu-i lăsăm să moară de setea unor informații importante.

Citiți și: Lupta pentru accesul la informație: realizări din trecut și referințe pentru viitor

Vedeți și: Caricatura Media Azi: Revocarea membrilor CA, după placul guvernării


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.