Вы здесь

Reacția Consiliului Audiovizualului la noul proiect de lege privind responsabilizarea TRM și CA: Noi ce, suntem animale de circ ca să fim dresați?

22 октября 2021
1010 просмотров
Mai mulți membri ai Consiliului Audiovizualului (CA) și-au exprimat dezacordul în legătură cu proiectul de lege, votat în prima lectură, privind instituirea controlului parlamentar asupra Teleradio-Moldova (TRM) și adoptarea unor noi mecanisme de revocare din funcție a conducerii companiei publice și a membrilor CA. În cadrul ședinței din 22 octombrie, unii membrii CA au invocat că prin astfel de modificări se „subminează domeniul audiovizualului”, iar un alt scop al acestor modificări ar consta și în schimbarea componenței actuale a Consiliului pentru a retrage, ulterior, licențele de emisie ale unor posturi de televiziune.
 
În cadrul ședinței, membrul CA Iulian Roșca a calificat inițiativa legislativă drept o altă încercare a Parlamentului „de a submina domeniul audiovizualului, prin care evident se încearcă a supune politicului atât autoritatea de reglementare, cât și compania publică Teleradio-Moldova”. „Dacă privim nota informativă, argumentele autorilor, ca să înțelegem intenția adevărată a acestei opere de importanță deosebită – ei într-una au același argument că nu pot realiza controlul parlamentar datorită faptului că toate măsurile care sunt asigurate de lege sunt ineficiente în a responsabiliza autoritățile de reglementare”, a subliniat Roșca.
 
„Eu sunt foarte curioasă ce înseamnă a responsabiliza? Noi ce, suntem animale de la circ ca să fim dresați ca să ne responsabilizeze? Oameni buni, sub acest aspect  se atentează foarte grav la independența mass-mediei. Se instaurează un control politic asupra unicii instituții  de reglementare și a unicului furnizorul național de servicii media. Este un control politic și o subordonare politică”, a intervenit președinta CA, Ala Ursu-Antoci.
 
Ea a ținut să menționeze că actuala legislație din domeniu a fost expertizată de Uniunea Europeană și este conformă standardelor europene: „Noi nu vorbim de noi ca membrii, noi vorbim de instituția de reglementare. Fiindcă de-a lungul timpului această instituție a fost bătută de cei care acum vor să vină pe cal alb în instituție, dar nu este asta o problemă, ci se dorește instaurarea unui control politic asupra unicii instituții de reglementare”.
 
Membrul CA Corneliu Mihalache nu exclude că unul dintre scopurile inițiativei constă în dorința de a retrage licențele de emisie anumitor televiziuni de către o nouă componență a CA. „Care este scopul în definitiv? Să schimbi componența Consiliului Audiovizualului și a Consiliului de Supraveghere? Că în rest nu se va schimba absolut nimic. Dă Doamne să nu fie mai rău (iată îmi fac cruce) pentru furnizori. Eu întotdeauna am luptat pentru interesele furnizorilor, niciodată nu am votat pentru închiderea unei televiziuni. Eu intuiesc că pentru asta se schimbă componența CA – că vor fi închise mai multe televiziuni, sub aspectul că ele servesc intereselor cuiva”, a menționat Corneliu Mihalache.
 
Colega lor și fosta prezentatoare de la TRM Larisa Manole a amintit în context despre faptul că a luptat, acum două decenii, pentru libertatea de exprimare la Teleradio-Moldova. „Mie îmi pare foarte rău pentru ceea ce se întâmplă, mai ales când vorbim despre Teleradio-Moldova. În 2002 am fost printre membrii Comitetului de grevă și am luptat împotriva cenzurii, pentru libertatea de exprimare și pentru transformarea companiei Teleradio-Moldova în instituție publică. Pentru asta mi s-au creat toate condițiile ca să plec, după 20 de ani de muncă, fără ca să mă uit înapoi și să mă oprească cineva. Atunci a existat un dosar la CEDO căreia i s-a dat câștig de cauză și Republica Moldova a fost sancționată pentru încălcarea libertății de exprimare, pentru cenzură la TRM. Nu înțeleg de ce acum se încearcă să se revină la situația care a fost până în 2002”, a spus Larisa Manole.
 
Inițiativa legislativă, votată de majoritatea deputaților în prima lectură pe 21 octombrie, prevede o serie de modificări la Codul serviciilor media audiovizuale, printre care revenirea TRM sub controlul Parlamentului, așa cum a fost până în anul 2019. Deputații PAS propun ca directorul general al TRM să fie desemnat de către Legislativ, la propunerea Consiliului de supraveghere și dezvoltare (noua denumire pentru Consiliul de Supraveghere). Totodată, autorii propun ca directorul general al TRM să poată fi demis de către parlamentari inclusiv „în urma constatării executării necorespunzătoare sau a neexecutării atribuțiilor sale”. Deputații vor ca respingerea raportului anual de activitate a CA să atragă „după sine demiterea, de drept, a membrilor Consiliului Audiovizualului”. Potrivit inițiativei, mandatul actualilor membri ai Consiliului de Supraveghere, cel al directorului general al TRM și adjuncților lui va înceta odată cu intrarea în vigoare a amendamentelor. De asemenea, legiuitorii propun ca mandatul actualilor membri ai Consiliului de Supraveghere (CS), al directorului general și adjuncților TRM să înceteze de drept la data intrării în vigoare a inițiativei.