Вы здесь

Proiectul de lege privind finalizarea tranziției la televiziunea digitală, dezbătut în comisia parlamentară de profil

16 февраля 2022
1110 просмотров
Comisia parlamentară pentru mass-media a aprobat miercuri, 16 decembrie, raportul pentru prima lectură a proiectului de lege privind finalizarea procesului de tranziție de la televiziunea analogică la cea digitală, potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului. Documentul urmează a fi supus examinării în plenul Parlamentului.

Potrivit comunicatului, prin modificările propuse se urmărește „sporirea numărului posturilor TV care vor putea fi recepționate gratuit prin eter și intensificarea concurenței pe piața serviciilor TV contra plată”. Totodată, vor fi eliberate și frecvențele necesare pentru implementarea tehnologiilor 5G.

În proiect este prevăzută și posibilitatea emisiei, prin multiplexul cu acoperire națională, a programelor posturilor TV difuzarea cărora pe teritoriul  Republicii Moldova este prevăzută de tratatele internaționale la care țara noastră este parte. Noua lege va reglementa și mecanismul de intervenție a statului în cazul „eșecului pieței” în procesul finalizării tranziției la televiziunea digitală.

Totodată, este prevăzut și mecanismul de acordare a ajutorului de stat pentru furnizorul de multiplex național. Ajutorul va fi aplicat și pentru următorii doi ani, în vederea diminuării șocului tranziției de la televiziunea analogică la cea digitală.

Mijloacele financiare necesare pentru implementarea prevederilor proiectului sunt prevăzute în bugetul de stat pentru 2022.

Anterior, Media Azi a scris că proiectul de lege a stârnit un val de nemulțumiri în rândul experților media și reprezentanților Teleradio-Moldova. Criticii au perceput propunerile drept „ajutor din partea statului” pentru Radiocomunicații, care va întâmpina dificultăți financiare odată cu sistarea sistemului analogic. În replică, șefii întreprinderii au precizat că cheltuielile trebuie acoperite în vederea asigurării accesului cetățenilor la informație. 

Sursa foto: Parlament.md


Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm cele mai importante articole, dar și pe Facebook, Instagram și Twitter.