Membrul CA Eugeniu Rîbca a respins criticile celor care au cerut stoparea posturilor TV doar în baza articolului din Codul serviciilor media audiovizuale privind protejarea spațiului audiovizual național. El a precizat că prevederile din CSMA care interziceau difuzarea conținutului militar din țările ce nu au ratificat Convenția privind televiziunea transfrontalieră au fost anulate. „Atât Concepția, cât și Strategia securității informaționale a Replicii Moldova sunt documente cu caracter de documente de politici publice”, a precizat Eugeniu Rîbca. El a menționat că acestea nu sunt acte normative, ci „instrumente de decizie care abordează problemele existente într-un anumit domeniu, care definesc căile de soluționare a problemelor respective şi descriu impactul așteptat asupra statului şi societății. Documentele de politici pot prevedea elaborarea proiectelor de acte normative”. „Este o prevedere goală, fără aplicabilitate și noi, CA, suntem învinuiți astăzi de inaplicabilitate, de faptul că nu aplicăm această prevedere. Nu poate fi aplicată această prevedere pentru că prevederea la care se face trimitere nu conține norme juridice”, a menționat Eugeniu Rîbca.
Potrivit lui, CA acționează în domeniul libertății de exprimare, iar limitele se impun, în mod normal, prin lege sau în condițiile Legii privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, însă atribuțiile trebuie oferite de Comisia pentru situații excepționale. Rîbca a menționat că, potrivit deciziilor Comisiei, regulatorului nu i s-au oferit atribuții suplimentare pentru a întreprinde anumite acțiuni urgente în condițiile stării e urgență. „În aceste condiții, suntem în situația de a activa în regim normal. Atâta timp cât nu avem atribuții suplimentare pentru situații de urgență, trebuie să aplicăm CSMA în modul în care s-a aplicat până la ziua de ieri, respectiv trebuie să mergem pe toate aspectele procedurale”, a conchis membrul CA.
„Constatăm că, la moment, CA nu are pârghii pentru măsurile așteptate”, a adăugat președinta Consiliului, Liliana Vițu.
Totodată, CA a decis să comprime termenele în care se inițiază monitorizările din oficiu. „CA va monitoriza în mod prioritar reflectarea evenimentelor din Ucraina în programele audiovizuale de știri și de dezbateri, inclusiv cele retransmise, ale furnizorilor de servicii media audiovizuale aflați în jurisdicția Republicii Moldova și, la fel, vom monitoriza reflectarea evenimentelor din Ucraina în programele audiovizuale de știri și de dezbateri în serviciile media retrasmise, adică care sunt în afara jurisdicției”, potrivit Lilianei Vițu.
O altă decizie se referă la faptul ca, în perioada stării de urgență, președinta CA să poată prin ordin să dispună monitorizarea din oficiu a programelor audiovizuale sau serviciilor media audiovizuale care vor fi monitorizate, iar decizia poate fi adoptată și în lipsa audierii subiecților, dacă ea nu va fi făcută.
În context, mai multe organizații de media au făcut un apel către autorități „să asigure protecția reală a spațiului informațional al statului prin prevenirea și sancționarea corespunzătoare a tentativelor de dezinformare din exterior”.