Potrivit expertului, au fost înregistrate chiar mai multe cazuri când aceste televiziuni au continuat să transmită informaţii manipulatorii şi să dezinformeze. Petru Macovei s-a referit în acest sens la un reprotaj de la Pervîi Kanal, retransmis în Moldova de Prime TV, în care se spunea că Guvernul de la Chişinău le-a permis poliţiștilor să tragă în manifestanţii care nu susțin integrarea europeană a țării.
„Situaţia nu s-a schimbat deloc după acea decizie, chiar dacă aceasta prevedea şi sancţiuni pentru anumiţi radiodifuzori care retransmit televiziuni ruseşti”, a menționat directorul executiv API.
Amintim că în luna iulie CCA a sancţionat Prime TV, TV 7, RTR Moldova, Ren TV Moldova şi a suspendat temporar emisia postului Rossia 24 pe teritoriul Republicii Moldova. Instituţia a constatat că posturile respective „utilizează instrumente de propagandă agresive, promovează şi intensifică zvonuri neconfirmate, manipulează prin text şi imagini, utilizează etichetări pentru a discredita şi a prezenta într-o lumină negativă guvernul de la Kiev, dezinformează şi manipulează opinia publică referitor la evenimentele din Ucraina, prin tertipuri de montaj şi comentarii ce abundă în invective”.
Sursa foto: http://adevarul.ro