Potrivit producătorului Corneliu Durnescu, noul produs media va avea formatul unui film documentar, reportaj pe o temă de actualitate. Prima ediție a emisiunii de astăzi este realizată la tema “Prețul pâinii în Moldova”. “Lansăm emisiunea cu un reportaj despre cel mai simplu și mai de preț produs al omului – pâinea. Am făcut mici investigații și am aflat lucruri curioase despre cum se produce și cum se coace pâinea, despre costul pâinii în Moldova, în comparație cu alte state din Uniunea Europeană și chiar Rusia, Ucraina”, ne-a relatat Corneliu Durnescu.
Emisiunea “Pur și simplu” va aborda o gamă largă de subiecte durute în societate. “Ne propunem să vorbim simplu, pe înţelesul tuturor, fără încrâncenare şi părtinire, despre viaţa noastră, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, despre problemele ce ne frământă, oamenii cu care ne mândrim etc.”, a menționat într-un interviu și Alina Țurcanu, editor pentru acest program.
Echipa de creație este formată din autori de scenarii (Mihaela Gherasim, Alexandru Popescu, Adrian Ianovici, Eugenia Pogor), operatori video (Oleg Captarenco și Alexei Golubev), editor de montaj (Alexandru Postolachi), editor (Alina Țurcanu), editor-șef (Alexandru Canțîr) și producător (Corneliu Durnescu). Emisiunea va avea o durată de 10 minute.