Вы здесь

Protest de solidaritate cu jurnalista arestată în Azerbaidjan

10 декабря 2014
1714 просмотров
Un grup de jurnaliști și reprezentanți ai societății civile din R. Moldova au protestat miercuri, 10 decembrie, la ambasada Azerbaidjanului din Chișinău, în semn de solidaritate cu jurnalista de investigație Khadija Ismayilova, care a fost arestată recent de către organele de drept din Azerbaidjan.
 
Ploaia de afară nu i-a împiedicat pe jurnaliștii de la mai multe instituții media să iasă în stradă pentru a-și exprima dezacordul împotriva arestării Khadijei Ismayilova, cunoscută pentru investigațiile sale de rezonanță despre afacerile și interesele mai multor persoane apropiate de președintele azer.
 
Jurnalistul de investigație de la Rise.md, Ion Preașcă, participant la acţiunea de protest din fața ambasadei azere de la Chișinău, a subliniat că este inadmisibil ca un jurnalist să fie arestat în baza unor învinuiri inventate. El crede că autoritățile din Azerbaidjan vor să-i închidă gura jurnalistei pentru faptul că a realizat mai multe reportaje despre implicarea conducerii țării în procesele economice de privatizare. ”Prin protestul nostru vrem să atragem atenția asupra faptului că se încalcă drepturile ziaristului, întâi de toate, la libertatea cuvântului și că se impune cenzura. Încercăm, cel puțin, pe această cale să contribuim la schimbarea situației” , a menționat Preașcă.
 
Khadija Ismayilova este acuzată de provocarea sinuciderii unui bărbat, de calomnie și de divulgarea secretelor de stat. Autoritățile i-au interzis să părăsească țara.
Anterior, Ismayilova de nenumărate ori a fost obiectul șantajului și campaniilor de denigrare. Aceasta consideră că autoritățile din Azerbaidjan se răzbună pe ea pentru investigațiile sale.